18.1 C
Slatina
sâmbătă,4 mai,2024

Ultimele Articole

Focar de pestă porcină într-o gospodărie din comuna Coteana. Zece suine vor fi ucise

- Advertisement -

Prefectul de Olt Florin Homorean a convocat marți, 20 iunie, în ședință, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Olt, după ce s-a confirmat pestă porcină africană (PPA) în cazul a zece porci, identificați într-o exploatație de tip gospodărie populație din comuna olteană Coteana. Suinele urmează a fi ucise în perioada imediat următoare.

În calitate de președinte al CLCB, reprezentantul Guvernului în teritoriu a supus aprobării, membrilor centrului, Planul de măsuri pentru combaterea focarului de pestă porcină în Coteana și a dispus transmiterea de urgenţă a acestuia către unitatea locală de sprijin de la nivelul unităţii administrativ-teritoriale.

„Planul aprobat stabilește măsurile specifice combaterii, zonele de protecţie şi supraveghere, precum şi măsurile de restricţie pentru mişcarea animalelor în acele zone. Astfel, în focarul identificat, s-a realizat inventarul de suine existent și se va proceda la uciderea acestora, astfel încât să se evite orice risc de răspândire a virusului. De asemenea, circulația persoanelor în/din exploatație este restricționată doar la membri familiei cu respectarea condițiilor de biosecuritate. În ceea ce privește zonele de restricții, acestea au fost delimitate în jurul focarului prin zone de protecție și zone de supraveghere”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Prefectura Olt.

Potrivit sursei citate, pentru aceste zone au fost instituite măsuri pe raza întregii comune, într-o exploatație comercială de suine aflată în vecinătate și la nivelul UAT-urilor aflate în vecinătate, măsurile principale fiind: examinarea clinică a porcilor din toate exploatațiile; izolarea porcinelor de celelalte specii de animale; interzicerea transportului de animale fără acordul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt. De asemenea, pentru fondurile de vânătoare aflate în zona de restricție, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv interzicerea repopulării cu vânat.

Autoritățile mai arată că efectivele de porci afectate de pestă în gospodăria din Coteana nu erau crotaliate și înregistrate în baza națională de date (BND). Astfel, proprietarul a fost amendat de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, conform Hotărârii de Guvern 984 din 2005, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Prefectul de Olt Homorean încurajează cetăţenii din judeţ să înregistreze porcii din exploataţiile pe care le deţin în BND pentru a putea beneficia de despăgubiri în cazul apariției bolii. Totodată, pentru prevenirea răspândirii acestei boli, autoritățile consideră că este foarte important ca suspiciunea de boală să fie anunţată imediat medicului veterinar din localitate, DSVSA Olt sau reprezentanților administrației publice locale.

Acesta este al treilea focar de pestă porcină africană înregistrat la nivelul județului Olt, în anul 2023, la nivelul exploatațiilor de tip gospodărie populație, la exploatații din Coteana și Seaca fiind neutralizate șapte suine. De asemenea, în aceeași perioadă, au fost înregistrate alte trei focare de pestă porcină africană la nivelul fondurilor de vânătoare din Grojdibodu, Orlea și Ianca, în total fiind omorâți cinci porci mistreți.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți