12.3 C
Slatina
vineri,3 mai,2024

Ultimele Articole

Primăria Slatina anunță reabilitarea termică a noi blocuri din municipiu. Care sunt imobilele

- Advertisement -

Vor fi reabilitate termic noi blocuri cu mai multe scări din municipiul Slatina. Anunțul a fost făcut de Primăria Slatina, un proiect de hotărâre în acest sens urmând a fi supus dezbaterii și aprobării în ședința ordinară a Consiliului Local, programată pentru ziua de vineri, 30 iunie.

Inițiativa îi aparține chiar primarului Emil Moț, în această etapă a programului de reabilitare termică fiind incluse încă 15 blocuri de locuințe, care au în total 37 de scări.

„Se aprobă includerea în Programul de reabilitare termică, potrivit dispoziţiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 18 din 2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare, a blocurilor de locuinţe – condominii, situate în municipiul Slatina, identificate potrivit anexei, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre”, se arată în proiectul de hotărâre ce urmează a fi aprobat de aleșii locali.

Din lista imobilelor etajate care aparțin de nouă asociații de proprietari și urmează a fi reabilitate termic fac parte:

Strada Basarabilor, Bloc 5 – Scările A, B, C;

Str. Teiului, Bl. 1 – Sc. A, B, C;

Str. Cazărmii, Bl. 14 – Sc. A, B;

Str. Basarabilor (Fundatura), Bl. 11 E – Sc. A;

Str. Basarabilor, Bl. 8 – Sc. A, B;

Str. Basarabilor, Bl. 7 – Sc. A, B, C, D, E;

Str. Cazărmii, Bl. 13 – Sc. A, B, C;

Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, Bl. V 1 – Sc. A;

Str. Crișan, Bl. ZA 1 – Sc. B, C, E, F, G, H;

Aleea Înfrățirii, Bl. FA 12 B – Sc. C;

Str. Mănăstirii, Bl. 8 B – Sc. A;

Str. Cireșoaia, Bl. 4 – Sc. A;

Str. Prelungirea Tunari, Bl. S 30 – Sc. A;

Str. Prelungirea Tunari, Bl. FB 27 – Sc. A, B, C, D;

B-dul A. I. Cuza, Bl. 1 – Sc. A, B, D.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți