Se împlinesc 44 de ani de când orașul Slatina a fost declarat municipiu, la 1 iulie 1979, iar cu această ocazia Primăria și Consiliul Local, în frunte cu edilul Emil Moț, au pregătit mai multe concerte cu artiști de marcă ai muzicii românești.
Așadar, slătinenii, și nu doar ei, sunt invitați de municipalitate la distracție în acest sfârșit de săptămână când în Parcul Tineretului vor concerta în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu începere de la ora 20:00 și până la ora 22:00, următorii artiști: Alb Negru, L.A., Alina Eremia, 3 Sud Est, Emma și Carla’s Dreams. Înainte de aceste recitaluri, în fiecare dintre cele trei zile DJ Set Live va asigura pe parcursul a două ore un program cu muzică nouă mixată la platane.
Și pe lângă muzică, pe Aleea Eroilor din zona de agrement pofticioșii se pot delecta cu diverse preparate culinare.
„Dragi slătineni! În acest weekend, vă invităm la trei zile de distracție în Parcul Tineretului pentru a celebra împreună zilele municipiului nostru. Așadar, de vineri, 30 iunie, până duminică, 2 iulie, vă așteptăm într-un număr cât mai mare să ne distrăm împreună, alături de artiști și trupe renumite. Pe parcursul întregului festival, pe Aleea Eroilor, veți putea găsi diverse standuri cu dulciuri și băuturi răcoritoare, terase grill și produse de tip fast-food. Distracția și bunul gust vor fi trendurile acestui weekend”, este invitația pe care administrația locală o adresează slătinenilor, întregul eveniment fiind prezentat de artistul Andrei Ștefănescu din trupa Alb Negru.
Foto: Raluka cu proiectul său balcanic a concertat anul trecut la Zilele municipului Slatina, din vară