13.1 C
Slatina
sâmbătă,18 mai,2024

Ultimele Articole

Angajații CAS Olt întrerup luni activitatea cu publicul, în semn de protest

- Advertisement -

Și Casa de Asigurări de Sănătate Olt se alătură celorlalte instituții similare din țară și luni, 10 iulie, timp de două ore, își întrerupe activitatea cu publicul. Astfel, CAS nu va funcționa în intervalul orar 10:00 – 12:00, în semn de protest.

Motivul acestei forme de protest îl constituie salariile mici în raport cu responsabilitatea și complexitatea activității prestate de către angajații casei de asigurări de sănătate.

Reprezentanții CAS Olt dau asigurări că toate cererile depuse de olteni sunt importante pentru ei și vor fi soluționate cu celeritate.

„Casa de Asigurări de Sănătate Olt informează cetățenii că în data de 10 iulie 2023, programul de lucru va suferi modificări, având în vedere că în intervalul orar 10:00 – 12:00, toți angajații din cadrul caselor de asigurări de sănătate, la nivel național, vor protesta prin întreruperea lucrului timp de două ore. Programul de lucru se va modifica astfel: 08:30 – 10:00 – program de lucru normal; 10:00 – 12:00 – activitatea va fi întreruptă (PROTEST); 12:00 – 17:00 – program de lucru cu publicul. Facem apel la înțelegerea cetățenilor și îi asigurăm că toate cererile depuse sunt importante pentru noi și vor fi soluționate cu celeritate. Le mulțumim pentru înțelegere!”, se precizează în comunicatul de presă remis de instituția sanitară.

Potrivit sindicaliștilor, protestul a fost declanșat din cauza salariilor mici, raportat la volumul mare de muncă pe care îl au angajații caselor de asigurări de sănatate din țară.

„Principalul motiv al protestului este reprezentat de salariile foarte mici în raport cu responsabilitatea și complexitatea activității prestate, pierderea alarmantă a personalului calificat și reducerea drastică a numărului total de angajați, la nivel național, în ultimii ani, cu peste 1.000 de persoane dintr-un total de 4.000 de persoane. Situația a ajuns într-un punct în care concursurile de angajare nu mai atrag candidați întrucât salarizarea a devenit extrem de nemotivantă, raportată la volumul uriaș de muncă”, transmit sindicaliștii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți