Un bărbat de 38 de ani, din comuna Rotunda, a fost victima a doi localnici la un magazin alimentar cu terasă din localitate, iar apoi a fost băgat cu forța într-o mașină și dus la domiciliul unuia dintre ei, unde a fost sechestrat. Agresorii sunt doi bărbați, unul de 43 de ani și celălalt de 32 de ani, aceștia lovind cu pumnii bărbatul de 38 de ani în mai multe zone ale corpului, din cauza leziunilor suferite acesta necesitând transportul la spital pentru investigații medicale amănunțite. Pentru fapta lor, bărbatul de 43 de ani a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, în timp ce tânărul de 32 de ani este cercetat în libertate.
Agresiunea și introducerea cu forța în autoturism de către bătăuși a avut loc în după-amiaza zilei de sâmbătă, în jurul orei 15:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt fiind sesizat, cu privire la cele întâmplate, prin apelul de urgență 112.
„La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 5 Deveselu. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din comuna Rotunda, în timp ce se afla la un local public din localitate, pe fondul unor discutii contradictorii, ar fi fost agresat fizic de către doi bărbați, în vârstă de 43 de ani, respectiv 32 de ani, ambii din comuna Rotunda. Ulterior, bărbatul de 38 de ani a fost introdus cu forța într-un autoturism, care s-a deplasat într-o direcție necunoscută. În urma activităților investigativ-operative, polițiștii Secției de Poliție Rurală 5 Deveselu au identificat victima la domiciliul bărbatului de 43 de ani. În urma evenimentului, bărbatul de 38 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal”, a declarat subinspector de poliție Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.
Potrivit unor surse, se pare că motivul pentru care bărbatul de 38 de ani a fost bătut și sechestrat este faptul că acesta ar fi refuzat să mai lucreze ca cioban la stâna pe care o deținea bărbatul de 43 de ani.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și lipsirea de libertate în mod ilegal, în cauză fiind continuate cercetările în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale. În urma probatoriului administrat, duminică, 9 iulie, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele celor doi agresori a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
În cursul aceleiași zile, bărbații din Rotunda au fost prezentați în fața magistraților Judecătoriei Caracal, care au dispus măsura arestului la domiciliu față de bărbatul de 43 de ani, însă decizia instanței de judecată nu este definitivă șui poate fi contestată, iar bărbatul de 32 de ani este cercetat în stare de libertate.