5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

ITM Olt. Ce măsuri trebuie să asigure patronii angajaților în zilele caniculare

- Advertisement -

Județul Olt, ca de altfel întreaga țară, este sub incidența unei informări meteorologice de val de căldură, disconfort termic și caniculă, temperaturile în termometre crescând până spre 37 de grade Celsius până spre sfârșitul săptămânii, iar indicele temperatură – umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Acesta este și motivul pentru care inspectorii de muncă reamintesc patronilor olteni că trebuie să amelioreze condițiile de muncă pentru salariați în aceste zile caniculare. Nerespectarea acestor măsuri poate duce la amendarea angajatorilor cu până la 2.500 de lei.

„Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt reamintește angajatorilor prevederile OUG 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, atunci când temperaturile depăşesc + 37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale: reducerea intensității şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilației la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer”, a declarat Cristian Ungureanu, inspector șef al ITM.

Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor, angajatorii trebuie să asigure, în zilele caniculare, apă minerală, respectiv între 2 și 4 litri de persoană pe schimb; echipament individual de protecţie; duşuri.

Potrivit sursei citate, patronii olteni care nu pot asigura aceste condiții vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, măsuri precum reducerea duratei zilei de lucru; eşalonarea pe doua perioade a zilei de lucru: până la ora 11:00 şi după ora 17:00; întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

Nerespectarea prevederilor ordonanței de urgență constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 la 2.500 lei.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți