15.2 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

O persoană a ajuns la spital în urma coliziunii dintre două mașini, la ieșirea din Slătioara

- Advertisement -

Două autoturisme s-au ciocnit violent în dimineața zilei de marți, 11 iulie, pe Drumul Național 65 – European 574, la ieșire din comuna Slătioara, iar în urma impactului dintre acestea o persoană a avut nevoie de acordarea primului ajutor, fiind transportată la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, pentru efectuarea unor investigații medicale amănunțite.

Din primele date, vinovat de producerea accidentului de circulație este un bărbat de 55 de ani, din Slătioara, care, la ieșirea cu autoturismul din curtea unei societăţi comerciale, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de o femeie, în vârstă de 66 de ani, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului violent, o persoană care era într-una din cele două mașini a fost dusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ce spun polițistii despre accident

Accidentul s-a produs în jurul orei 09:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt fiind sesizat prin apelul de urgență 112.

„La fața locului, s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din comuna Slătioara și un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 66 de ani, din municipiul Slatina. În urma evenimentului rutier, un bărbat, pasager în autoturismul condus de femeie, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a declarat agent principal de poliție Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Sursa citată mai spune că polițiștii care au ajuns la fața locului pentru efectuarea de cercetări au deschis în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în cauză, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Sursă foto principală: Info Trafic Slatina – Grup Facebook

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți