20.2 C
Slatina
miercuri,1 mai,2024

Ultimele Articole

Senatorul liberal Liviu Voiculescu, printre inițiatorii propunerii legislative privind instituirea Schemei de Certificare Voluntară „De Origine România – DOR”

- Advertisement -

Liviu Voiculescu, senator și președinte al Organizației județene Olt a Partidului Național Liberal, este unul dintre politicienii liberali care au propus proiectul de lege privind instituirea Schemei de Certificare Voluntară „De Origine România – DOR”. Scopul legii este acela de susținere a activităților de promovare a produselor agroalimentare românești.

Schema este voluntară și se aplică etichetării produselor agroalimentare care utilizează, în procesul de fabricație, materii prime de bază, de origine românească, și care respectă cerințele prevăzute în lege, iar autoritatea competentă responsabilă cu implantarea este Ministerul Agriculturii, spune parlamentarul Liviu Voiculescu.

„România are un patrimoniu gastronomic național care, din cauza lipsei unei strategii clare de brand de țară, dar și a unei strategii coerente, în domeniul agroalimentar, nu este valorificat la adevăratul potențial și nu susține corespunzător valoarea adăugată autentică, creată de producătorii români. Pentru a veni, deopotrivă, în sprijinul consumatorilor și al producătorilor români, propunem introducerea unei scheme de certificare voluntară ‘De Origine România – DOR’, la care să aibă acces producătorii și procesatorii români, schemă care va garanta faptul că produsul alimentar achiziționat este realizat pe teritoriul României și fabricat din materii prime de origine românească. Introducerea unui certificat DOR, prin care este atestată originea românească a materiilor prime, reprezintă un element de mândrie națională, dar și un instrument transparent care poate ajuta consumatorul, în procesul de achiziție. Dată fiind noutatea logo-ului DOR și a garanțiilor de certificare a calității produselor românești, într-o piață unică europeană, de peste 400 milioane de consumatori, în vederea sprijinirii competitivității operatorilor economici certificați DOR, propunem ca, începând cu 1 ianuarie 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să asigure credite bugetare pentru promovarea produselor românești certificate DOR”, a declarat senatorul PNL de Olt.

Voiculescu mai arată că pentru obținerea certificatului de calitate DOR, producătorii și procesatorii trebuie să îndeplinească un set de condiții stricte, cuprinzând originea produselor, atestarea ca producător, autorizație sanitar-veterinară, caracteristicile produselor, declarații pe propria răspundere privind proveniența și arealul produselor agroalimentare.

„Beneficiarii schemei vor utiliza logo-ul ‘De Origine România – DOR’. Propunerea legislativă instituie un set de secțiuni pentru nerespectarea condițiilor de certificare a calității, precum și situațiile în care operatorii economici pierd dreptul de a utiliza logo-ul schemei de certificare voluntară a calității”, a subliniat senatorul liberal oltean.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți