9.2 C
Slatina
luni,6 mai,2024

Ultimele Articole

Bucătarul de la un restaurant din Slatina, dat dispărut de patron. Polițiștii îl caută

- Advertisement -

Poliţiştii din Olt caută un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Broscăuți, județul Botoșani, care zilele trecute ar fi plecat de la restaurantul din municipiul Slatina, unde acesta lucra, și nu s-a mai întors.

Patronul localului, unde botășăneanul lucra ca și bucătar este cel care i-a alertat pe oamenii legii, anunțând dispariția acestuia în cursul zilei de joi, 13 iulie.

„La data de 13 iulie, polițiștii Poliției municipiului Slatina au fost sesizați de către un bărbat, din municipiul Slatina, cu privire la faptul că numitul Călin Moraru, în vârstă de 46 de ani, din comuna Broscăuți, județul Botoșani, a plecat voluntar de la o societate comercială din municipiul Slatina unde acesta lucra și nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime 1,70 metri, greutate 65 de kilograme, păr negru, tuns scurt, ten deschis, ochi căprui, fără semne particulare. Nu se cunosc articolele vestimentare purtate de acesta la momentul plecării”, a declarat agentul principal de poliție Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Potrivit unor surse, bărbatul era angajat ca bucătar la un restaurant din Cartierul Clocociov al Slatinei și se pare că era și administrator al localului după ce ar fi încheiat un contract de parteneriat cu patronul său. Locuia într-o încăpere a restaurantului slătinean, iar patronul a început să se îngrijoreze după ce a văzut că asociatul afacerii sale nu îi mai răspunde la telefon. Patronul a anunțat dispariția botoșăneanului după ce l-a căutat în camera restaurantului în care știa că stă și a văzut că încăperea era goală, bucătarul având toate hainele și bagajele strânse.

Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea dispărutului sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți