23.2 C
Slatina
duminică,28 aprilie,2024

Ultimele Articole

Șoferi cu dosare penale pentru consum de alcool. Unul nu avea nici permis auto

- Advertisement -

Polițiștii din Olt au constatat marți, 18 iulie, două infracțiuni rutiere pe șoselele din județ. Conducătorii unor autoturisme, unul implicat și într-un eveniment rutier, au fost depistați băuți la volan. În plus, unul dintre șoferi nu avea nici permis auto.

În jurul orei 23:50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Slatina au depistat, pe strada Păcii, din localitate, un tânăr de 19 ani, din comuna Pleșoiu, care, în timp ce conducea un autoturism, a efectuat manevra de mers înapoi și a acroșat un autoturism ce se afla staționat.

Pe lângă faptul că mirosea a alcool, acesta nu avea nici permis.

„Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,80 miligrame pe litru (mg/l) alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere. Acesta a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat agent principal de poliție Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Pe numele pleșoianului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În aceeași zi, dar mai devreme, în jurul orei 17:30, polițiștii din orașul Scornicești au oprit pentru control, pe Drumul Comunal 68 A, în comuna Tătulești, un autoturism condus de un bărbat de 62 de ani, din municipiul Pitești, județul Argeș.

„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, a spus reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Polițiștii au întocmit și pe numele piteșteanului un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți