Deși este zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși, Sfântul Prooroc Ilie, conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în frunte cu directorul general Cristian Pistol, a ținut să fie prezent în șantier pentru asigurarea permanenței și gestionarea activităților curente. Astfel, șeful companiei a efectuat noi controale pe șantierele tronsoanelor 3 și 4 ale Drumului Expres 12 Craiova – Slatina – Pitești, primul dintre ele tranzitând și județul Olt. Dacă primul sector de drum este finalizat în proporție de peste 70 la sută, cel de-al doilea se apropie de 25%.
„Am discutat cu reprezentanții UMB (constructorul Umbrărescu n.r.) despre stadiul lucrărilor și am precizat că luăm toate măsurile care țin de CNAIR pentru finalizarea defrișărilor pe coridorul tronsonului 4, astfel încât lucrările să nu sufere întârzieri. Pentru modificările proiectului în timpul execuției am depus deja documentația si suntem foarte aproape de obținerea Deciziei etapei de încadrare. Aceste modificări au fost necesare pentru asigurarea unui traseu optim”, a declarat Pistol.
Șeful CNAIR spune totuși că una din problemele care îngreunează lucrările în această perioadă sunt ploile frecvente.
„De aceea am solicitat constructorului ca în perioadele în care vremea permite, să mențină un ritm accelerat al lucrărilor. Tronsonul 4 (Colonești – Oarja – Pitești), în lungime de 31,82 kilometri (km) trebuie finalizat și dat în circulație anul viitor. La ora actuală stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 25%”, a subliniat directorul general al companiei.
Pe Tronsonul 3, cel care tranzitează județul Olt, între comunele Valea Mare și Colonești, limită cu județul Argeș, în lungime de 31,75 km lucrările avansează într-un ritm bun și au depășit deja 70%.
„Constructorul face toate demersurile necesare pentru deschiderea circulației până la sfârșitul anul acesta (înainte de termenul contractual)”, mai spune Cristian Pistol.
Tronsonul 3 al DEx 12 Craiova – Slatina – Pitești va avea asigurată o descărcare provizorie în Drumul Național 65 – European 574, la Colonești, pentru ca majoritatea acestuia să fie folosită.
Tronsonul 3 al șoselei de mare viteză trece prin unitățile administrativ teritoriale Valea Mare, Priseaca, Scornicești, Optași Măgura, Tătulești și Colonești, până la limita județelor Olt și Argeș.
Pe lângă acest tronson, județul mai este tranzitat și de Tronsonul 2 al DEx 12, cu Loturile 1 și 2, care are o lungime de 39,85 kilometri, cu punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar ca punct final municipiul Slatina, la intersecția cu DN 65 – E 574. Acesta traversează teritoriile administrative ale localităților Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi (Milcov), Slatina și Valea Mare. Dacă Lotul 2, care cuprinde și Centura ocolitoare a municipiului Slatina, a fost deschis la sfârșitul lunii iulie 2022, Lotul 1, între orașele Balș și Piatra Olt, care include Centura ocolitoare a orașului Balș, a fost inaugurat în aprilie anul trecut.
În total, Drumul Expres Craiova – Slatina – Pitești este împărțit în patru tronsoane. Va avea o lungime de peste 121,185 kilometri și câte două benzi pe fiecare sens, fiind realizate 10 intersecții rutiere și 75 de poduri și pasaje, limita maximă de viteză admisă fiind de 120 de kilometri pe oră.