9.2 C
Slatina
luni,6 mai,2024

Ultimele Articole

Cele 14 puncte de acordare a primului ajutor și distribuire a apei potabile din județ, funcționale pe perioada caniculei

- Advertisement -

Având în vedere temperaturile ridicate prognozate pentru următoarea perioadă, vineri, 21 iulie, prefectul de Olt Florin Homorean a convocat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt. Motivul? Administrația Națională de Meteorologie a emis, pentru județ, două avertizări de caniculă și disconfort termic ridicat, valabile în zilele de 21 și 22 iulie, fiind preconizate temperaturi care pot atinge 38 – 39 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în Olt au devenit funcționale 14 puncte de acordare a prim-ajutor și distribuire a apei potabile.

În municipiul Slatina acestea sunt amenajate în zona Fântâna Speranţei, bulevardul Alexandru Ioan Cuza; zona Zahana, intersecţia străzii Primăverii cu strada Aleea Macului; zona Poliţia Rutieră, b-dul A. I. Cuza; sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, str. Tipografului (doar distribuţie apă potabilă). În municipiul Caracal acestea funcționează la sediul Serviciului Public Administraţia Pieţelor, str. Antonius Caracalla, nr. 22, în oraşul Corabia la Biroul oficieri căsătorii din sediul Primăriei, str. Cuza Vodă, nr. 54; în oraşul Balş la Societatea Minu Coom SRL, str. Nixolae Bălcescu, nr. 109, zona Policlinica Spitalului; societatea Minu Coom SRL, str. Nicolae Bălcescu, nr.7 A, zona Primărie-Centru; Rompetrol, str. Nicolae Bălcescu, nr. 192, zona Tunari; în oraşul Scorniceşti la Sala de Sport, str. b-dul Muncii, nr. 21B; sediul Primăriei orașului Scornicești; în oraşul Drăgăneşti-Olt la sediul Primăriei, în oraşul Piatra Olt la sediul Primăriei, iar în oraşul Potcoava tot la sediul Primăriei.

„Perioadele caniculare vulnerabilizează persoanele cu probleme medicale, vârstnicii, dar și pe cei care desfășoară activități fizice intense în aer liber. Pentru a depăși fără evenimente această perioadă, am solicitat Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt intensificarea controalelor la operatorii economici cu activități în spații deschise. De asemenea, prin grija structurilor responsabile de la nivelul localităților, se vor identifica și vor fi monitorizate persoanele aflate în situații deosebite și care pot avea de suferit din cauza temperaturilor ridicate. Fac un apel la cetățenii județului Olt, să respecte recomandările noastre, iar dacă se află în pericol să anunțe autoritățile competente”, a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt pot fi consultate și pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Olt: https://ot.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți