11.2 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Șoferi fără permis auto, depistați în trafic de polițiștii rutieri, la Brastavățu și Rusănești. Unul era băut

- Advertisement -

Doi conducători auto au dosare penale întocmite de polițiștii rutieri după ce aceștia i-au depistat, în trafic, conducând autoturisme fără permis de conducere. Unul dintre ei era și într-o stare avansată de ebrietate. Infracțiunile au fost constatate joi în comunele Brastavățu și Rusănești.

În jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Mihai Viteazu, în comuna Brastavățu, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Zorlențu, județul Caraș-Severin. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,06 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul orășenesc Corabia în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat Cosmin Lupu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Și la ora 18:00 a zilei de joi, polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală 10 Vișina au oprit pentru control, pe strada Bricegari, în comuna Rusănești, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 33 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți