25.2 C
Slatina
marți,7 mai,2024

Ultimele Articole

Cod roșu de temperaturi extreme în județul Olt. Sunt anunțate până la 42 de grade Celsius la umbră

- Advertisement -

Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au actualizat avertizările meteo, iar județul Olt se va afla până miercuri, inclusiv, sub incidența a trei coduri, unul dintre ele fiind roșu de temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat. Acesta va fi valabil în cursul zilei de marți, 25 iulie, iar temperaturile în termometre, la umbră, ajung până la 42 de grade Celsius. Însă, oamenii vor resimți în aer cu până la patru grade mai mult.

Codul roșu va afecta nu doar județul Olt, ci și alte județe din sudul României, precum și Capitala.

„În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași și în municipiul București se vor înregistra temperaturi maxime extreme de 40…42 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat”, transmit meteorologii.

Luni, 24 iulie, în județul Olt va fi în vigoare un Cod galben de val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat.

„Valul de căldură se va extinde în vestul, sudul și parțial estul țării. Va fi caniculă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 34 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 și 23 de grade”, mai precizează reprezentanții ANM.

Iar după ce marți este sub Cod roșu de temperaturi extreme, Oltul va fi miercuri, 26 iulie, și sub incidența unui Cod portocaliu de val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat. De data aceasta, a umbră, temperatura în termometre va ajunge până la 39 de grade Celsius.

„În sudul Olteniei, nordul Munteniei, nord-vestul Dobrogei și în centrul și sud-vestul Moldovei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. ITU va depăși pragul critic de 80 de unități”, mai anunță meteorologii.

Cum să faci față căldurii?

– beți suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător;

– purtați pălării de soare, haine lejere de culori deschise;

– evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare;

– consumați fructe și legume proaspete.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți