9.2 C
Slatina
luni,6 mai,2024

Ultimele Articole

Un corăbian a murit la pescuit pe Barajul râului Olt, la Fărcașele. S-a electrocutat

- Advertisement -

Un tânăr de 27 de ani, originar din orașul Corabia, și-a pierdut viața duminică, 23 iulie 2023, în timp ce se afla la pescuit. Potrivit unor rude ale familiei sale, tânărul se ducea la târgul din comuna Izvoarele, pentru a vinde cruci, dar s-a oprit cu tatăl său la pescuit pe barajul râului Olt, în dreptul comunei Fărcaşele. Din nefericire, tânărul s-a electrocutat, iar cadrele medicale care au fost solicitate să intervină la fața locului nu au mai putut să-l salveze și au constatat decesul. 

Potrivit unor surse, acesta pescuia cu o undiță de carbon și, din păcate, s-a produs un arc electric în momentul în care se pare că a fost la un pas de a atinge firele de înaltă tensiune din zonă.

Evenimentul a avut loc în jurul orei 11:00 a zilei de duminică, 23 iulie, iar în urma acestuia polițiștii au deschis o anchetă.

„În cauză, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia. Trupul neînsufleţit al tânărului a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, a declarat agent principal de poliție Claudiu Şerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți