Primăria și Consiliul Local Cungrea, în frunte cu edilul Cosmin Vlad, organizează și anul acesta sărbătoarea „Fiii satului”, care anul acesta a ajuns la ediția cu numărul 15.
Așa cum ne-au obișnuit deja, autoritățile locale din Cungrea au pregătit multe surprize pentru cungreni și la ediția din 2023 a Zilei localității, însă cea mai mare este desfășurarea unui spectacol extraordinar cu artiști se seamă ai muzicii populare românești, cap de afiș fiind Olguța Berbec și Marcela Fota. Pentru publicul care va fi prezent la evenimentul organizat duminică, 13 august 2023, în centrul localității, cu începere de la ora 17:00, vor mai cânta Nelu Bîțână și Reli Gherghescu, acompaniamentul muzical al tuturor artiștilor care vor urca pe scenă fiind asigurat de Formația Musical Band de la Slatina.
„Dragi cungreni! A venit vremea ca fiicele și fiii comunei noastre să poată fi din nou împreună la tradiționala noastră sărbătoare anuală. Vă așteptăm așadar, duminică, 13 august 2023, de la ora 17:00, la Ziua comunei Cungrea! Ne vor încânta auzul soliști de marcă precum Olguța Berbec, Marcela Fota (FOTO n.r.), Reli Gherghescu și Nelu Bîțână. Acompaniamentul va fi asigurat de formația Musical Band. Vă așteptăm în număr cât mai mare!”, este invitația la sărbătoare, adresată de primarul Cosmin Vlad.
Totodată, pentru prichindei administrația locală a pregătit un loc cu tobogane gonflabile, dar și alte surprize, acestea asigurându-i pe cungreni că distracția va fi garantată.
Și cum este o petrecere câmpenească, din peisaj nu vor lipsi grătarele pe care vor sfârâi micii, iar berea va curge și ea din belșug.