20.2 C
Slatina
sâmbătă,4 mai,2024

Ultimele Articole

Județul Olt, sub Cod galben de caniculă, în zilele de duminică și luni

- Advertisement -

Informarea meteorologică de vreme caniculară valabilă până duminică, 20 august 2023, a fost înlocuită de reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie cu două avertizări meteorologice, valabile în zilele de duminică și luni, 21 august. Județul Olt este sub incidența unui Cod galben de val de căldură și disconfort termic ridicat. 

Codul este în vigoare în zilele de 20 și 21 august 2023.

„În intervalul menționat valul de căldură va persista, iar în zonele de câmpie și local în cele de deal și podiș va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar minimele se vor situa între 17 și 24 de grade”, transmit meteorologii.

Reprezentanții ANM mai spun că valul de căldură va persista, în cea mai mare parte a țării, pe tot parcursul săptămânii viitoare.

Cealaltă avertizare va fi de Cod portocaliu de val de căldură în intensificare, caniculă și disconfort termic accentuat, valabil luni, 21 august, în șapte județe și Capitală.

„Luni, 21 august, în județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Constanța, Ilfov și municipiul București valul de căldură și canicula se vor intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime de 38…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități”, anunță ANM.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți