18.2 C
Slatina
duminică,19 mai,2024

Ultimele Articole

Angajata unei librării din Caracal, agresată de doi bărbați care au furat 400 de lei din casa de marcat a unității. Au fost arestați

- Advertisement -

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Caracal, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, au reținut marți, 29 august 2023, doi bărbați din municipiul Caracal, cercetați pentru tâlhărie. Ulterior, ambii au fost arestați pentru 30 de zile, fiind acuzați că au intrat într-o librărie din localitate, au furat din casa de marcat a instituției suma de 400 de lei și au bătut o angajată în momentul în care aceasta a încercat să recupereze banii.

Fapta a avut loc în seara zilei de luni, 28 august, cea care a alertat oamenii legii fiind o altă femeie.

„În fapt, la data de 28 august, în jurul orei 19:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, de către o femeie, din municipiul Caracal, județul Olt, cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta librăriei în care își desfășoară activitatea, de unde ar fi sustras o suma de bani și ar fi agresat fizic o altă femeie, din aceeași localitate. La fața locului, s-au deplasat polițiștii Biroului de Investigații Criminale Caracal, care, din primele verificări, au stabilit faptul că doi bărbați ar fi pătruns în incinta unei librării, din municipiul Caracal, de unde ar fi sustras 400 de lei din casa de marcat a unității, iar în încercarea de a recupera banii, o angajată ar fi fost agresată fizic de către unul dintre aceștia. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlharie, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor bănuite și dispunerii măsurilor legale”, a declarat subinspector de poliție Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.

În urma activităților investigativ-operative, oamenii legii au identificat doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii, în vârstă de 31, respectiv 42 de ani, ambii din municipiul Caracal, județul Olt. În baza probatoriului administrat, pe numele celor doi bărbați a fost emisă marți, 29 august, câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Ulterior, la aceeași dată, cei doi bărbați au fost prezentați în fața magistraților Judecătoriei Caracal, care au admis propunerea procurorilor caracaleni și au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de aceștia. Decizia instanței de judecată nu este definitivă și poate fi contestată.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți