19.1 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii rutieri din Olt, noi acțiuni în trafic pe linia prevenirii consumului de alcool și droguri

- Advertisement -

Polițiștii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Biroului Rutier Slatina, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Olt, au desfăşurat miercuri, 30 august 2023, pe străzile din municipiul Slatina, noi activităţi de informare şi conştientizare a conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun atunci când se urcă la volanul autoturismului sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Scopul acțiunii a fost acela de informare a șoferilor cu privire la noile modificări ale legislației rutiere, respectiv Legea Anastasia, care prevede faptul că un conducător auto, aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, ori fără a deține permis de conducere, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

„Beneficiarii acestor activități de informare au fost șoferii din municipiul Slatina, ori care tranzitau localitatea, aceștia fiind sfătuiți să transmită aceste informații și rudelor sau prietenilor”, a spus subinspector de poliție Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Recomandările polițiștilor

Nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive ori dacă nu dețineți permis de conducere.

Consumul de alcool poate afecta condusul autovehiculului prin faptul ca acesta cauzează: deficiențe de vedere; încetinirea reflexelor; reducerea concentrării și a vigilenței; crearea unei stări de relaxare și somnolență, ceea ce te poate determina să adormi la volan.

Nu vă puneți viața în pericol urcându-vă în autovehicule conduse de persoane care nu dețin permis de conducere ori aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave și creșterea gradului de siguranță rutieră, a mai transmis reprezentantul IPJ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți