22.2 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Câți turiști mai vin să vadă obiectivele turistice din județ. S-a înregistrat o creștere cu peste 30 la sută față de anul trecut

- Advertisement -

Știm cu toții că județul Olt nu are chiar atât de multe obiective turistice pe care le poți vizita, însă reprezentanții Direcției Regionale de Statistică au transmis că în prima lună a verii 2023 s-a înregistrat o creștere a turiștilor cazați în unitățile de cazare de la noi. Potrivit cifrelor oficiale, a fost o creștere de peste 30% față de aceeași perioadă a anului 2022.

Cei mai mulți dintre turiști au fost cazați în hotelurile din județ.

„Numărul turiştilor cazaţi în luna iunie 2023 a fost de 2.853 persoane, cu 32,6% mai mult faţă de aceeași lună a anului trecut, când au fost 2.152. Dintre aceştia, 2.384 au fost cazaţi în hoteluri, 186 în pensiuni turistice, 168 în vile turistice și cinci în cabane turistice”, se precizează într-un comunicat remis de DRS Olt.

Datele centralizate de statisticienii olteni mai arată că și înnoptările în structurile de primire turistică în prima lună a verii din acest an au înregistrat o creştere de 17,5 la sută faţă de cele din luna iunie a anului 2022, și anume 4.899 nopţi faţă de 4.171 nopţi.

Potrivit sursei citate, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare pentru luna iunie 2023 a fost de 10,6% pe total structuri de cazare turistică.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți