20.2 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Biciclistul din Topana, lovit grav cu autoturismul de un șofer drogat, a murit

- Advertisement -

Biciclistul din comuna Topana, accidentat grav în seara zilei de 2 septembrie 2023, după ce un tânăr argeșean de 21 de ani l-a izbit în plin cu autoturismul pe care îl conducea, acesta aflându-se și sub influența drogurilor, a murit la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unitatea medicală unde imediat după evenimentul rutier a fost transferat cu elicopterul.

Decesul bărbatului a survenit, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în cursul zilei de sâmbătă, 9 septembrie, la o săptămână după accident.

Evenimentul rutier s-a produs pe Drumul Județean 703 C, în Topana, în jurul orei 16:50, pentru cercetări la fața locului deplasându-se polițiști rutieri de la Poliția orașului Scornicești.

„(…) Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Bradu, județul Argeș și un biciclist, respectiv un bărbat de 46 de ani, din comuna Topana, județul Olt. În urma evenimentului rutier, biciclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiind preluat de un elicopter SMURD. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar biciclistul nu a putut fi testat din cauza stării de sănătate (…)”, au arătat atunci reprezentanții Poliției Olt.

Ulterior, s-a stabilit că șoferul a ieșit pozitiv și la două substanțe interzise – canabis și ketamină.

„Conducătorul auto a fost testat și cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive, respectiv T1B THC și T3C KET. Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor în organism. Pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămarea corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au mai spus reprezentanții IPJ.

Acum, oamenii legii vor schimba și încadrarea juridică a faptei din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți