27.3 C
Slatina
joi,18 iulie,2024

Ultimele Articole

Reapar cazurile de COVID în județul Olt. Peste 1.700 de cazuri de la începutul anului și peste 150 doar în primele zece zile din septembrie

- Advertisement -

Direcția de Sănătate Publică Olt a transmis miercuri, 13 septembrie 2023, că de la începutul anului și până pe 10 septembrie, în județ, s-au înregistrat peste 1.700 cazuri, mai exact 1.748, confirmate cu infecția SARS-CoV-2 , din care 22 de persoane au decedat. Numai în luna august au fost 167 de olteni infectați cu COVID, iar doar în primele zece zile din septembrie alte 151 de cazuri, ceea ce arată că numărul acestora este în creștere.

Ce măsuri a întreprins DSP Olt, în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2

DSP a transmis către spitale și medicii de familie a metodologiei actualizate din 22 august 2023 privind supravegherea sindromului acut cu noul Coronavirus (COVID-19), publicarea pe site-ul instituției a materialelor informative privind criteriile de diagnostic si masurile de prevenire a infecției cu noul Coronavirus, transmiterea de materiale de informare, educare, comunicare către asistenții medicali comunitari și mediatorii sanitari din localitățile județul Olt, în vederea desfășurării de către aceștia de campanii în rândul comunităților și în școlile din mediul rural, transmiterea de materiale de informare, educare, comunicare către asistenții medicali școlari și desfășurarea de către aceștia de campanii în scoli din mediul rural.

„În vederea reducerii expunerii și a transmiterii virusului SARS-CoV-2 se recomandă următoarele măsuri generale de protecție a populației privind: igiena mâinilor, igiena respiratorie, precum și practici pentru o alimentație sigură: spălarea des pe mâini cu apă și săpun, sau cu soluții pe bază de alcool; când tușiți sau strănutați, acoperiți-vă gura și nasul cu pliul cotului sau cu o batistă de hârtie, apoi aruncați imediat batista și spălați-vă pe mâini; evitați contactul apropiat cu persoanele care tușesc și au febră; dacă aveți febră, tușiți și respirați cu greutate, mergeți la medic”, arată reprezentanții DSP.

Măsuri de protecție în școli

Accesul și fluxul de persoane vor fi gestionate la intrarea în instituția de învățământ de către persoane desemnate de conducerea unității de învățământ.

Este recomandată intrarea prin mai multe căi de acces pentru a reduce fluxul de elevi. Toți elevii și personalul trebuie să se spele/dezinfecteze pe mâini: imediat după intrarea în școală și înainte de a intra în sala de clasă; înainte de pauza de masă; după utilizarea toaletei; după tuse sau strănut.

Se va verifica în permanență dacă grupurile sanitare permit elevilor să-și spele și dezinfecteze mâinile. În cazul prezenței simptomatologiei respiratorii la unul din elevi sau personalul școlii este necesară purtarea măștii până la stabilirea diagnosticului de boală.

Măsuri de protecție în spitale și centrele de îngrijire și asistență socială

Personalul trebuie să poarte echipament de protecție adecvat când face screeningul pacienților la triaj. Se recomandă purtarea măștilor medicale de către toți pacienții cu simptome de gripă sau care raportează posibila infecție COVID-19 și respectarea măsurilor de igienă adecvată respiratorie și a mâinilor.

„Suspecții și cazurile confirmate trebuie ținuți separați. Se păstrează cel puțin un metru distanță între pacienți. Se va limita deplasarea pacienților în unitatea sanitară pentru a reduce răspândirea potențială a infecției, iar dacă un pacient trebuie mutat, planificați mutarea din timp: tot personalul și vizitatorii care vin în contact direct cu pacientul trebuie să poarte echipament de protecție. Se va realiza curățarea și dezinfectarea regulată a suprafețelor. Se va asigura o ventilație bună: dacă este posibil, deschideți ușile și ferestrele. Se va limita numărul de vizitatori/ pacient. Toți vizitatorii trebuie să poarte echipament de protecție personală și vizitele acestora trebuie înregistrate”, mai spun reprezentanții DSP Olt.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți