Un accident de circulație în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc marți, 26 septembrie 2023, în jurul orei 16:50, pe Drumul Județean (DJ) 653, în afara satului Recea al comunei Valea Mare. În urma coliziunii două persoane au fost rănite ușor, fiind transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Slatina.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la evenimentul rutier ce a avut loc, la fața locului, pentru cercetări, deplasându-se polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate 3 autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 35 de ani, din comuna Bălteni, județul Olt, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din aceeași localitate, și un autoturism condus de o femeie de 32 de ani, cetățean străin (Ucraina n.r.). În urma evenimentului rutier, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.
Sursă foto: Martor
Potrivit unor surse, vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul de 49 de ani, din Bălteni, care circula dinspre municipiul Slatina spre Recea și nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depășire a unui autoturism, impactul producându-se în momentul în care a vrut să reintre din nou pe banda sa de mers. Ca urmare a coliziunii, una dintre cele trei mașini a părăsit partea carosabilă, oprindu-se într-un șanț, iar alta s-a răsucit pe drum.
Toți cei trei conducători auto au fost testați de polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Oamenii legii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursă foto principală: Info Trafic Olt – Grup Facebook