5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Vâlcean de 27 de ani, reținut de polițiștii din Olt. A lovit un bărbat într-o cofetărie din Balș și a căzut peste un geam, spărgându-l și tăindu-se la mână

- Advertisement -

Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției orașului Balș, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut un tânăr, originat din județul Vâlcea, cercetat pentru lovirea sau alte violențe, distrugere și furt. Acesta a bătut într-o cofetărie din Balș un localnic, care în cădere a spart un geam și s-a tăiat destul de grav la o mână, fapt ce a necesitat internarea la Spitalul Slatina. În urma cercetărilor, oamenii legii au mai stabilit că acesta este și autorul unui furt de produse dintr-un supermarket din orașul de pe malurile râului Olteț.

„În fapt, la data de 2 august 2023, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane s-ar fi agresat reciproc pe strada Nicolae Bălcescu, din orașul Balș, iar în timpul altercației ar fi distrus geamul unei societăți comerciale. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 38 de ani, din orașul Balș, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost agresat fizic de către o persoană necunoscută, iar în timpul altercației ar fi fost împins, moment în care s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, lovind geamul unei societăți comerciale, care s-ar fi spart și i-ar fi provocat leziuni la nivelul brațului. Bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul orășenesc Balș, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat agent principal de poliție Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Polițiștii au întocmit atunci, în cauză, dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorului și dispunerii măsurilor legale.

În urma activităților investigativ-operative, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale al Poliției orașului Balș, au identificat un tânăr de 27 de ani, din comuna Făurești, județul Vâlcea, bănuit de comiterea faptelor, care se sustrăgea cercetărilor. Polițiștii au reușit să-l prindă într-o localitate din județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au mai stabilit faptul că vâlceanul ar fi sustras la data de 16 martie 2023, dintr-o societate comercială din orașul Balș, mai multe bunuri.

În urma probatoriului administrat, marți, 26 septembrie 2023, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul Balș, pe numele tânărului de 27 de ani a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, distrugere și furt.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca miercuri, 27 septembrie 2023, să fie prezentat unei instanțe de judecată cu propuneri legale.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți