5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Adolescent de 16 ani, elev la o instituție de învățământ din Slatina, transferat la un spital din Capitală după ce a căzut de pe pasarela din Gară

- Advertisement -

Un tânăr de doar 16 ani, din municipiul Slatina, elev la o unitate școlară din localitate, a căzut în noaptea de duminică spre luni, 1 spre 2 octombrie 2023, de pe pasarela din Gara Slatina. Adolescentul a suferit leziuni grave fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Pentru că medicii au constatat că ar fi suferit fractură de coloană, tânărul slătinean a fost transferat la o unitate spitalicească din București.

Adolescentul s-ar fi aruncat de pe pasarela de traversare peste liniile de cale ferată din Gară, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

„La data de 2 octombrie, în jurul orei 00:15, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Slatina au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de pe pasarela de traversare peste liniile de cale ferată, aparținând Căii Ferate Slatina. La fața locului, s-au deplasat polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei ca fiind un tânăr, în vârstă de 16 ani, din municipiul Slatina, care s-ar fi aruncat de pe pasarela de traversare peste liniile de cale ferată. În urma evenimentului, tânărul a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a declarat subinspector de poliție Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în cauză fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs nefericitul eveniment.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți