14.1 C
Slatina
vineri,3 mai,2024

Ultimele Articole

Planul de acțiune „Pirotehnic”. Polițiștii olteni au confiscat aproape 25 de kilograme de obiecte de distracție, de la o firmă din Slatina

- Advertisement -

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt desfășoară, începând cu data de 25 septembrie 2023 și până pe 10 ianuarie 2024, activități specifice în baza planului de acțiune „Pirotehnic”, pentru identificarea și sancționarea persoanelor fizice și juridice care nu respectă prevederile Legii 126/1995, republicată cu modificările și completările ulterioare, privind regimul materiilor explozive. În primele zile de la demararea acțiunii, polițiștii olteni au confiscat deja peste o mie obiecte de distracție, însemnând o cantitate de aproape 25 de kilograme.

„În cadrul acțiunilor, polițiștii efectuează controale la sediile, respectiv punctele de lucru ale societăților comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice. Totodată, se vor desfășura activități specifice pentru identificarea persoanelor fizice și juridice, care comercializează ilicit astfel de produse. De la punerea în aplicare a planului, polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale, astfel fiind sancționate două societății comerciale și patru persoane fizice pentru nerespectarea legislației privind regimul materiilor explozive. De asemenea, polițiștii au constatat și o infracțiune privind nerespectarea legislației în domeniu”, a declarat subinspector de Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.

Pe 4 octombrie, polițiștii BAESP Olt, în timp ce desfășurau activități de control la sediile, respectiv punctele de lucru ale societăților comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, din municipiul Slatina, au identificat o firmă care avea expuse spre vânzare, la sediul său, mai multe articole pirotehnice, având autorizația de comercializare expirată.

„Întreaga cantitate, de peste 1.000 de obiecte de distracție cu conținut pirotehnic, de aproximativ 25 de kilograme, a fost confiscată, în vederea continuării cercetărilor. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ‘orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept'”, a spus Cosmin Lupu.

Poliția Olt ține să readucă în atenția cetățenilor câteva aspecte legate de obiectele cu conținut pirotehnic, având în vedere că acestea au mai multe clasificări.

Articole pirotehnice de divertisment

Se clasifică în următoarele categorii:
a. F 1 – risc scăzut și nivel de zgomot neglijabil, utilizate în spații restrânse, inclusiv în interiorul clădirilor cu destinația de locuință;
b. F 2 – risc și nivel de zgomot scăzut, utilizate în exterior în spații restrânse;
c. F 3 – risc mediu, utilizate în exterior în spații deschise vaste și al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătății umane;
d. F 4 – risc mare, utilizate exclusiv de către pirotehnicieni;

Articole pirotehnice de scenă

a. T 1 – risc scăzut;
b. T 2 – destinate utilizării exclusive de către pirotehnicieni;

Alte articole pirotehnice

a. P 1- altele decât cele pirotehnice de divertisment. și de scenă, care prezintă risc scăzut;
b. P 2 – destinate utilizării exclusive de către pirotehnicieni;

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F 1 pot fi comercializate numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

Articolele pirotehnice de scenă din categoria T 1 și P 1 pot fi comercializate doar persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.

Pentru a putea deține, comercializa, transporta și folosi articole pirotehnice, persoanele juridice sunt obligate să obțină autorizație din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt și de la Inspectoratul Județean de Poliție. Este interzisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situații:
a. între orele 24:00 și 06:00, cu excepția perioadelor autorizate, precum și a evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
b. la o distanță mai mică de 50 metri (m) de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 m față de cele cu peste 4 niveluri;
c. la o distanță mai mică de 500 m de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze;
d. la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e. în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f. pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane;
g. la o distanță mai mică de 500 m de păduri.

Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți