20.2 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Se strică vremea. Județul Olt, ca de altfel aproape întreaga țară, sub Cod galben de vânt

- Advertisement -

Încet, încet, toamna pare că își intră cu adevărat în drepturi aproape în toată țara, având în vedere că reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis duminică dimineață, 8 octombrie 2023, un Cod galben de intensificări ale vântului. Așadar, se strică vremea inclusiv în județul Olt, codul de vânt fiind în vigoare pe parcursul acestei zile, începând cu ora 10:00 si până la ora 23:00.

„În intervalul menționat, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări în est și sud, apoi și în centru și vest, cu viteze de 55…65 kilometri pe oră (km/h) și local peste 70 …80 km/h îndeosebi în sud-estul țării. La munte vor fi rafale de 80…90 km/h, iar în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, în general de 100…110 km/h”, transmit meteorologii.

Potrivit sursei citate, vremea se va răci semnificativ, duminică în jumătatea nordică a României, iar luni și în rest.

„În noaptea de duminică spre luni temperaturile vor fi ușor negative în nordul și centrul teritoriului și se va produce brumă”, mai precizează reprezentanții ANM.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți