19.1 C
Slatina
miercuri,1 mai,2024

Ultimele Articole

Și reprezentanții ISU și Jandarmeriei Olt caută candidați pentru școlile de subofițeri

- Advertisement -

Dacă polițiștii din Olt caută candidați din județ care să se înscrie pe locurile existente la școlile de agenți de poliție din Câmpina și Cluj Napoca, la fel o fac și reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Jandarmeriei Olt. La pompieri sunt 300 de locuri la școala de subofițeri de la Boldești, în timp ce la jandarmi sunt 700 de locuri la școlile militare de subofițeri de la Drăgășani și Fălticeni.

300 de locuri la pompieri

Așadar, oltenii care doresc să facă parte din echipa salvatorilor se pot înscrie pentru ocuparea unuia dintre cele 300 de locuri alocate Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti.

„Persoanele care îndeplinesc condițiile și criteriile necesare pot transmite cererea de înscriere în perioada 18 octombrie – 5 noiembrie 2023, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare (inspectoratele pentru situații de urgență județene/București-Ilfov, în funcție de domiciliul sau reședința înscris/ă pe cartea de identitate a candidatului)”, a transmis căpitanul Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Depunerea cererilor de înscriere – online, inclusiv sâmbătă și duminică se face în perioada 18 octombrie – 5 noiembrie 2023, 24 noiembrie este data până la care va avea loc evaluarea psihologică, aceeași zi fiind și termenul pentru depunerea documentelor în vederea constituirii dosarului de recrutare.

În perioada 7 – 13 decembrie 2023 se desfășoară evaluarea performanțelor fizice, pe 16 decembrie susținerea probei de evaluarea a cunoștințelor, iar între 20 decembrie 2023 – 25 ianuarie 2024 va fi examinarea medicală doar pentru candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concurs, în ordinea descrescătoare a notelor finale. 2 februarie 2024 este termenul de afișare a rezultatelor finale.

Mai multe detalii pot fi consultate și aici: https://www.igsu.ro/InformatiiPublice/Admitere.

Potrivit reprezentantului ISU, 20 locuri din totalul celor 300 sunt alocate cetățenilor din Republica Moldova – zece locuri și altor beneficiari externi – zece locuri, iar acestea nu fac obiectul concursului organizat de către Școala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti.

La jandarmi se fac înscrieri pentru a fi ocupate cele 700 de locuri

O nouă sesiune de recrutare pentru cele două instituții de învățământ ale Jandarmeriei Române, câte 350 de locuri pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, înscrierile fiind în perioada 18 octombrie – 5 noiembrie.

Persoanele care îndeplinesc condițiile și criteriile necesare și care doresc să candideze pe unul dintre cele 700 de locuri pot depune cererea de înscriere până la data de 5 noiembrie 2023, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail contact@jandarmeriaolt.ro, iar dosarele se depun în volum complet, până la data de 24 noiembrie 2023, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

„Modele ale documentelor ce vor fi completate, precum și lista completă a documentelor ce vor constitui dosarul de recrutare se regăsesc pe site-ul Jandarmeriei Olt, la secțiunea Carieră – Admitere: https://www.jandarmeriaolt.ro/admitere.htm. Evaluarea psihologică a candidaților se realizează în conformitate cu Dispoziția Directorului Centrului de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne, planificarea urmând a fi comunicată în timp util candidaților, prin publicare pe pagina de internet a unității”, spune căpitanul Simona Floricel, purtător de cuvânt al IJJ.

Și aici proba de evaluare a performanței fizice se susține în perioada 7 – 13 decembrie 2023 în centrul zonal de selecție, conform unei planificări ce va fi anunțată ulterior, prin postarea în timp util pe pagina de internet, iar proba de verificare a cunoștințelor se va susține în data de 16 decembrie 2023, de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice și va consta într-un test grilă ce cuprinde subiecte din disciplina limba română, disciplina limbă străină, subiecte din legislația specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum și a instituțiilor politice ale statului și subiecte de educație civică și cetățenească, exerciții de evaluare a capacității de analiză și sinteză, precum și exerciții privind deprinderea raționamentului logic.

Examinarea medicală se va realiza în perioada 20 decembrie 2023 – 25 ianuarie 2024, pentru candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale. Sunt declarați „Admis” candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a notelor finale, rezultatele finale ale admiterii afișându-se la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 2 februarie 2024.

Detalii cu privire la această sesiune de admitere, inclusiv în ceea ce privește tematica și bibliografia, sunt disponibile accesând link-ul: https://www.jandarmeriaolt.ro/admitere.htm.

Iar oltenii care vor să devină polițiști de frontieră trebuie să știe că sunt disponibile și 240 de locuri la
Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, de înscrieri ocupându-se reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliția de Frontieră Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți