12.3 C
Slatina
vineri,3 mai,2024

Ultimele Articole

Băut fiind, un tânăr din Traian, care nu avea permis auto, a furat mașina unui prieten și s-a plimbat prin Caracal

- Advertisement -

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal, în timp ce desfășurau sâmbătă noaptea, în jurul orei 23:10, activități specifice pe Calea București, din municipiul Caracal, au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Traian. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că acesta era băut, nu avea permis auto și furase mașina unui prieten, pe care a condus-o prin Caracal.

Rezultatul în urma testării cu aparatul alcooltest a fost de 0,60 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

„Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar autoturismul ar fi fost sustras de pe aceeași stradă din municipiul Caracal. Tânărul a fost condus la Spitalul municipal Caracal pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a spus Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Potrivit aceleiași surse, polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și furt în scop de folosință.

Sursă foto principală: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți