9.1 C
Slatina
duminică,28 aprilie,2024

Ultimele Articole

Motociclist mort pe DJ 642, în Izbiceni, după ce a intrat în coliziune cu o autoutilitară

- Advertisement -

Grav accident de circulație luni, 23 octombrie 2023, în jurul orei 12:30, pe Drumul Județean 642, în comuna Izbiceni. O motocicletă a intrat în coliziune cu o autoutilitară, iar în urma impactului violent, motociclistul, un tânăr de 30 de ani, din Izbiceni, și-a pierdut viața. O pasageră aflată pe motocicletă a fost rănită și a ajuns la spital.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea evenimentului rutier, la fața locului, pentru cercetări, deplasându-se, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că o motocicletă condusă de către un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din comuna Izbiceni, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de către un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Grojdibodu, județul Olt. În urma evenimentului rutier, conducătorul motocicletei a decedat, iar o tânără de 19 ani, din comuna Rusănești, județul Olt, pasageră pe motocicletă, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la o unitate spitalicească. Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Trupul tânărului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.

Sursă foto: Martor

Potrivit unor surse, accidentul ar fi avut loc în momentul în care motociclistul s-ar fi angajat neregulamentar în depășirea autoutilitarei al cărei șofer deja efectuase virajul la stânga în intersecția din apropiere, motocicleta intrând astfel în coliziune cu autovehiculul.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți