22.2 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Ziua Armatei, sărbătorită de autorități la Statuia Ecaterinei Teodoroiu din Slatina. Mai mulți directori de deconcentrate au lipsit

- Advertisement -

Statuia Ecaterinei Teodoroiu de la intrarea în municipiul Slatina dinspre Craiova a fost din nou miercuri, 25 octombrie, locul de desfăşurare a evenimentelor dedicate Zilei Armatei Române, la care au fost prezente mare parte dintre oficialităţile locale şi judeţene, având în vedere că au existat unii șefi de instituții deconcentrate oltene care au lipsit.

Prefectul Mario De Mezzo, subprefectul Cosmin Floreanu, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Virgil Delureanu și Ionuț Ivan, vicepreşedinţii CJ, primarul Slatinei, Emil Moţ, viceprimarii Gigi Vîlceleanu și Alexandru Berechet, şefi de instituţii teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, dar şi reprezentanţi ai asociaţiei veteranilor de război din judeţ, instituţiilor deconcentrate şi organizaţia judeţeană a Partidului Social Democrați, au fost prezenţi la manifestări.

Evenimentul a debutat cu onorul dat gărzii de onoare de reprezentantul Guvernului în teritoriu şi a continuat cu oficierea unei slujbe religioase de un sobor de preoţi al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, pentru ca apoi De Mezzo şi locotenent colonelul Constantin Daniel Pescaru, comandantul Centrului Militar Judeţean Olt, au rostit scurte alocuţiuni despre semnificaţia acestui eveniment important pentru Armata Română.

(…) Dacă generațiile senioare se uită spre Armată cu oarecare nostalgie pentru semnificația Armatei la nivel național, generațiile mai tinere, în special în acest context geopolitic extrem de dificil, se uită spre dumneavoastră cu încredere și cu speranța că dumneavoastră veți fi acolo și sunteți oricând avem nevoie. Din nefericire, în astfel de contexte geopolitice ne îndreptăm privirile cu mai multă atenție spre armată, iar dorința mea pentru dumneavoastră astăzi este ca indiferent de vremurile pe care le trăim importanța dumneavoastră în sufletele și în conștiința noastră să fie aceeași pe care o avem în vremuri mai dificile. Vă mulțumesc pentru serviciul dumneavoastră, vă mulțumesc pentru dăruirea dumneavoastră și vorbind, în special în ultimele câteva luni, cu unii dintre cei mai de seamă reprezentanți ai dumneavoastră din județ, mie îmi este mult mai clar că suntem în siguranță, din toate punctele de vedere, datorită devotamentului dumneavoastră”, a spus prefectul de Olt.

Autorităţile au depus apoi coroane şi jerbe de flori la statuia Ecaterinei Teodoroiu, manifestările dedicate Zilei Armatei încheindu-se cu onorul si defilarea gărzii de onoare, alcătuită din militari, jandarmi şi pompieri, pe acordurile cântecelor patriotice interpretate de fanfara de estradă Lyra Band din Slatina.

Chiar dacă ar fi trebuit să fie prezenți la eveniment reprezentanți de la toate instituțiile deconcentrate din județ, la ceremonial au luat parte doar cei ai celor pe care le cheamă comandamentul Armatei, Centrul Militar Județean Olt, așa cum a declarat Marius Oprescu, președintele forului județean, iar restul pare se că trebuiau să fie invitate de Prefectură. Astfel, au fost mulți directori de instituții sau reprezentanți ai acestora care au absentat. Întrebat de ce lipsesc, inclusiv cei ai Partidului Național Liberal, formațiune politică de care este și el susținut, reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus că „cei care își aniversează ziua, în general, ca principiu general valabil, sunt responsabili pentru cei care sunt invitați la aniversarea lor. (…) Responsabilitățile pe care Instituția Prefectului le-a avut pentru această zi au fost asigurarea unei ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță și invitarea presei”.

Cu prilejul manifestărilor desfășurate miercuri, 25 octombrie, Garnizoana Slatina a Centrului Militar Județean a organizat și o expoziție de vehicule folosite de militari în misiuni, standuri de prezentare a tehnicii și echipamentelor militare din dotarea unor structuri ale Armatei Române, precum și de promovare a profesiei militare.

Două tancuri militare au fost atracția de pe platoul statuii Ecaterinei Teodoroiu, acestea fiind luate cu asalt de zecile de copii prezenți la ceremonialul militar. S-au urcat în acestea și au vrut să afle cât mai multe informații pentru a vedea cum pot fi folosite de militari în misiunile Armatei. Cei mici au văzut și ce armament folosesc reprezentanții MApN, dar și un camion și unul dintre echipajele Poliției Militare.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți