13.2 C
Slatina
sâmbătă,27 aprilie,2024

Ultimele Articole

Peste 1.500 de controale, efectuate de inspectorii sanitari veterinari în trimestrul III al acestui an. O cofetărie și două magazine de pește au fost amendate

- Advertisement -

Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Olt au desfășurat în al treilea trimestru din anul 2023 acțiuni de control oficial în domeniul igienei alimentare în unități autorizate sanitar veterinar și în unități înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor din județul Olt. Peste 1.500 de amenzi au fost aplicate în această perioadă, iar o cofetărie și două magazine de pește au fost printre societățile comerciale ce au primit contravenții în urma neregulilor constatate.

„În total, au fost efectuate 1.553 de controale, care au urmărit aspecte privind respectarea condițiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la procesarea alimentelor de origine animală (carne, lapte, produse lactate, peste, ouă) şi nonanimală (produse de panificaţie şi patiserie, legume-fructe), asigurarea trasabilităţii acestora, condiţiile de ambalare, transportul, depozitarea şi comercializarea acestora către consumatorul final. Au fost identificate abateri de la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, după cum urmează: pentru unități de alimentație publică au fost identificate nereguli în ceea ce privește igiena și manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, depozitare necorespunzătoare și nerespectarea criteriilor de compatibilitate la păstrarea produselor alimentare, nerespectarea programului de autocontrol, deficiențe pentru care au fost aplicate două sancțiuni contravenționale conform HG 984/2005, cu modificările și completările ulterioare în valoare de 20.000 lei și patru avertismente conform OG 2/2001; pentru laboratoare de cofetărie/patiserie neregulile au constat în igienă și manipulare necorespunzătoare, lipsa verificării stării de sănătate a angajaților, neînregistrarea parametrilor de temperatură în spațiile cu regim termic controlat, nerespectarea programului de autocontrol, fiind aplicată o sancțiune contravențională conform HG 984/2005, cu modificările și completările ulterioare în valoare de 10.000 lei, iar ca sancțiune complementară a fost emisă o ordonanță privind suspendarea activităților și au mai fost aplicate trei avertismente conform OG 2/2001”, a declarat Venera Popa, purtător de cuvânt al DSVSA Olt.

Potrivit sursei citate, la o unitate de desfacere a produselor de cofetărie/patiserie a fost aplicată o amendă de 10.000 de lei, conform Hotărârii Guvernului 984/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru etichetare necorespunzătoare a produselor comercializate; pentru două magazine de desfacere pește au fost aplicate două sancțiuni contravenționale conform HG 984/2005, cu modificările și completările ulterioare în valoare de 3.000 lei, pentru transportul peștelui proaspăt fără a deține autorizație sanitară veterinară pentru mijlocul de transport, iar pentru o unitate care desfășoară activitate de comerț cu ridicata, s-a constatat manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare și a fost aplicată sancțiune contravențională conform HG 984/2005, cu modificările și completările ulterioare în valoare de 10000 lei .

„Acțiunile de control oficial se desfășoară în continuare în toate unitățile autorizate și înregistrate sanitar veterinar în domeniul produselor alimentare de origine animală și nonanimală din județul Olt”, a mai spus reprezentantul DSVSA.

Sursă foto: interesargesean.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți