16.2 C
Slatina
sâmbătă,4 mai,2024

Ultimele Articole

Angajatori din Tufeni și Slatina, cu domeniu de activitate transport rutier, amendați de ITM Olt

- Advertisement -

Angajații Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au desfășurat, în ultimele două săptămâni, Campania națională privind respectarea de transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili), a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă, a legislaţiei şi a directivelor europene ce vizează detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale transpuse în legislaţia naţională, cod CAEN 4941 – Transporturi rutiere de mărfuri, cod CAEN 4931 – Transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători. Neregulile constatate nu au întârziat să apară, mai multe societăți din comuna Tufeni și municipiul Slatina fiind amendate.  

În perioada campaniei, ITM a efectuat 23 de controale în județ, în urma cărora au fost dispuse 32 de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale.

O amendă în valoare de 20.000 lei a fost dată de inspectorii de muncă unui angajator din Tufeni, pentru primirea la muncă a unei persoane fără a avea încheiat contract individual de muncă, iar o altă contravenție de 4.000 de lei a fost primită tot de o firmă din Tufeni, pentru lipsa controlului medical periodic. A treia amendată a fost primită de o societate din municipiul Slatina, pentru nerealizarea măsurilor dispuse în timpul controlului anterior, valoarea acesteia fiind de 5.000 de lei.

Alte deficiențe constatate de reprezentanții ITM Olt au fost: nerepartizarea programului de muncă pentru salariaţii cu timp parţial; neacordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutive; nerespectarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă; neinițierea negocierii colective la nivel de unitate; necompletarea instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă cu prevederile referitoare la activitatea de încărcare/descărcare mărfuri.

Potrivit unui comunicat remis de instituție, campania inspectorilor de muncă s-a desfășurat în perioada 16 – 27 octombrie, obiectivele acesteia fiind: identificarea angajatorilor care folosesc muncă nedeclarată şi luarea măsurilor care se impun pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă; controlul privind respectarea timpului de muncă şi de odihnă; identificarea de către toți angajatorii a riscurilor asociate operațiunilor de încărcare/descărcare, transport călători și stabilirea măsurilor preventive necesare; respectarea de către toți angajatorii/transportatorii, a instrucțiunilor privind verificarea tehnică a autovehiculelor înainte de plecarea în cursă.

FOTO: Arhivă – sediul ITM Olt

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți