4.1 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Bărbat din Slătioara, reținut după ce a condus o mașină băut și fără a avea permis. Polițiștii l-au oprit în trafic de două ori, în aceeași noapte

- Advertisement -

Polițiștii Secției de Poliție Rurală 6 Găneasa, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut marți, 7 noiembrie 2023, un bărbat cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul aflat sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Autoturismul condus de acesta a fost oprit în noaptea de luni spre marți, pe o stradă din comuna Slătioara, iar oamenii legii au constatat că era băut și nu avea nici permis de conducere.

De două ori în aceeași noapte a fost tras pe dreapta de polițiști.

„În fapt, la data de 6 noiembrie 2023, în jurul orei 23:20, polițiștii Secției de Poliție Rurală 6 Găneasa, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Unirii, din comuna Slătioara, județul Olt, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,98 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Ulterior, pe 7 noiembrie, în jurul orei 02:30, polițiștii Secției de Polție Rurală 6 Găneasa l-au depistat din nou, pe bărbatul de 40 de ani, conducând un autoturism pe aceeași stradă, din comuna Slătioara.

„Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, de această dată rezultând o concentrație alcoolică de 0,68 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat”, a adăugat reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În urma probatoriului administrat, marți, 7 noiembrie 2023, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În cursul zilei de miercuri, 8 noiembrie, bărbatul din Slătioara urmează a fi prezentat unității de parchet cu propuneri legale.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți