14.1 C
Slatina
luni,7 octombrie,2024

Ultimele Articole

Bucureștean, ucis de un tânăr din Mihăești care i-a aruncat cadavrul în albia pârâului Călmățui. Alcoolul și gelozia l-au făcut să comită fapta

- Advertisement -

UPDATE: În cursul zilei de vineri, autorul crimei a fost prezentat în fața magistraților Tribunalului Olt care au dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Știrea inițială: Tragedie fără margini comisă la sfârșitul lunii octombrie în comuna Mihăești. Totul a ieșit la iveală după ce în seara zilei de luni, 6 noiembrie 2023, în jurul orei 17:30, în albia pârâului Călmățui, din extravilanul localității, a fost găsit cadavrul unui bărbat, în vârstă de 57 de ani, din municipiul Bucureşti. În cauză s-a constituit o echipă operativă de cercetare complexă formată din poliţişti din Olt și alte județe, precum și din Capitală, care a reușit să-l găsească pe autor. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani, din Mihăești, care l-a ucis pe bucureștean în noaptea de 23 spre 24 octombrie, iar apoi a scăpat de cadavru, aruncându-l în apele Călmățuiului. Odioasa faptă a fost comisă de acesta pe fondul consumului de alcool și a geloziei, având în vedere că bărbatul de 57 de ani i-a făcut avansuri sexuale prietenei tânărului, de 19 ani, care se afla cu ei.   

Polițiști din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Olt, Poliţia Drăgăneşti Olt, Secţia de Poliţie Rurală Dăneasa, Serviciul Criminalistic, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și beneficiind de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei Investigaţii Criminale, SIC – Sector 1 Bucureşti, SIC – Teleorman, SIC – Braşov, Poliţia Municipiului Roşiori de Vede, precum şi Serviciul Operaţiuni Speciale Olt, sunt cei care au întreprins activităţi investigative complexe, soldate cu identificarea autorului.

„Acesta a fost identificat în persoana numitului L. A. I., în vârstă de 22 ani, din comuna Mihăeşti, județul Olt. În fapt, s-a stabilit că în noaptea de 23 spre 24 octombrie 2023 autorul, însoţit de prietena sa, o tânără în vârstă de 19 ani, s-au deplasat cu trenul din direcţia Bucureşti – Roşiori de Vede, ocazie cu care au întâlnit victima N. G. Toţi trei au coborât în gara CFR Roşiori de Vede, de unde au luat un taxi ce i-a tranportat până la domiciliul autorului, din comuna Mihăeşti. Acolo, pe fondul consumului de alcool şi a geloziei, întrucât victima i-a făcut avansuri sexuale prietenei autorului, între cei doi s-a iscat un conflict fizic, împrejurare în care autorul i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi cu o cheie tubulară metalică în zona feţei şi a toracelui, provocându-i leziuni, respectiv fracturi costale, de stern şi rupturi de organe interne, ce au condus la decesul victimei. În continuare, autorul L. A. I. a târât cadavrul de la locuinţă pe un câmp din imediata apropiere, aruncându-l apoi în albia pârâului Călmăţui. Cu ocazia audierii, autorul a recunoscut fapta comisă”, a declarat Anca Anuța, prim-procuror adjunct și purtător de cuvânt al Parchetului Olt.

Sursa citată mai spune că în urma materialului probator administrat în cauză, prin ordonanţa din data de 9 noiembrie 2023 emisă de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-a dispus reţinerea inculpatului L. A. I., pentru o durată de 24 ore, începând cu ora 19:30, până vineri, 10 noiembrie, la ora 19:30, acesta urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt, cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți