4 C
Slatina
joi,26 decembrie,2024

Ultimele Articole

Olimpicii și sportivii Oltului vor fi premiați de CJ, la începutul anului viitor

- Advertisement -

Chiar dacă unii dintre ei ar fi trebuit să fie premiați de autoritățile județene la sfârșitul acestui an, Ordonanța privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice nu a mai permis acest lucru, motiv pentru care festivitatea de premiere a lor a fost amânată pentru începutul anului 2024, în luna ianuarie sau februarie. Este vorba despre olimpici și profesorii care îi pregătesc la clasă cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale, dar și despre sportivi și antrenorii acestora, care au reușit performanța de a urca pe podiumul competițiilor sportive naționale sau internaționale.

Cel care a dat asigurări că premierea celor mai buni olimpici și sportivi din județ va avea loc a fost chiar Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, care la finalul ședinței extraordinare de CJ ce a avut loc luni, 20 noiembrie, a spus că în total vor fi premiate aproape 800 de persoane, bugetul alocat fiind în jurul sumei de 200.000 de lei.

„Îmi pare rău că astfel de acțiuni pe care le ținem sunt folosite în scop electoral. Așa cum știți, a apărut o ordonanță care ne blochează să facem angajamente pe ultimele două luni, asta nu înseamnă că de la 1 ianuarie nu le vom face. Toate acestea nu sunt ca să blocăm activitățile Unităților Administrativ Teritoriale, ci sunt ca statul român să se încadreze în ținta de deficit asumată la nivelul Comisiei Europene. De la 1 ianuarie, atunci când nu mai există acea ordonanță, care ne obligă să nu mai facem angajamente pe final de an, probabil, în prima ședință de consiliu vom avea cele două hotărâri în ceea ce privește atât olimpicii, cât și sportivii. Sunt în jur de 800 de olimpici și profesori pe care îi premiem, în jur de 200.000 de lei, care vor fi plătiți către acești olimpici, cu siguranță ea va fi făcută în ianuarie, începutul lunii februarie, atât olimpicii, cât și sportivii”, a declarat președintele forului județean.

Festivitatea de premiere a olimpicilor olteni din anul 2022, eveniment organizat de Consiliul Județean Olt și Inspectoratul Școlar Județean Olt, s-a ținut după jumătatea lunii octombrie, iar în total s-au acordat 753 de premii atât elevilor cu rezultate deosebite la olimpiadele școlare, cât și dascălilor îndrumători.

Oprescu a promis, de asemenea, că tradiția primirii colindătorilor în preajma Crăciunului va fi continuată și anul acesta de CJ Olt.

„Privind cadourile de sărbători, că tot aud în spațiul public informații emise de un om de la care ar trebui să am pretenții, pentru că vorbește din funcția de prefect, din păcate, nu este informat, folosește o propagandă ieftină. CJ Olt va găsi soluții și va primi colindători la sediul instituției”, a subliniat președintele Consiliului Județean.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți