4.2 C
Slatina
marți,3 decembrie,2024

Ultimele Articole

Polițiștii olteni au confiscat de la un bucureștean peste 200 de kilograme de articole cu conținut pirotehnic, găsite într-o locuință din Slatina

- Advertisement -

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului de Poliție Județean Olt au continuat marți, 21 noiembrie 2023, activitățile specifice în baza planului de acțiune „Pirotehnic”, pentru identificarea și sancționarea persoanelor fizice și juridice care nu respectă prevederile Legii 126 din 1995, republicată cu modificările și completările ulterioare, privind regimul materiilor explozive. Astfel, la un bucureștean, care vindea obiecte de distracție pe internet, s-au găsit peste 200 de kilograme de astfel de produse. Acestea erau depozitate de bărbat într-o locuință din municipiul Slatina.

„În cadrul activităților, polițiștii au identificat un bărbat de 36 de ani, din municipiul București, care ar fi deținut și ar fi oferit spre comercializare, fără drept, pe un grup de socializare, articole cu conținut pirotehnic. În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au stabilit faptul că, la o locuință din municipiul Slatina, bărbatul deținea 2.276 de obiecte de distracție cu conținut pirotehnic. Întreaga cantitate, în greutate de peste 200 de kilograme, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Oamenii legii au întocmit pe numele bucureșteanului dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept”.

De la punerea în aplicare a planului și până în prezent, pentru nerespectarea legislaţiei privind regimul materiilor explozive, polițiștii olteni au constatat cinci infracțiuni și au confiscat, în vederea continuări cerceătărilor, peste 300 de kilograme de articole cu conținut pirotehnic.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt reamintește locuitorilor județului că orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Sursă foto: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți