19.2 C
Slatina
marți,7 mai,2024

Ultimele Articole

Nașteri mai multe și decese mai puține în prima lună a toamnei, față de aceeași perioadă a anului trecut

- Advertisement -

Direcția Regională de Statistică Olt a făcut publică sptămâna aceasta, evoluția fenomenelor demografice înregistrate în județ în luna septembrie a anului 2023, comparativ cu aceeași lună a anului 2022, iar natalitatea a crescut cu peste 3 la sută. O veste îmbucurătoare este faptul că în aceeași lună s-au înregistrat cu peste 14% decese mai puține față de prima lună a anului trecut.

„În luna septembrie 2023, evoluţia fenomenelor demografice înregistrate în judeţul Olt s-a caracterizat prin creșterea natalităţii (3,5%) faţă de perioada corespunzatoare din anul precedent (267 născuţi vii față de 258 în august 2022), în timp ce numărul de decese este în scădere cu 14,6% comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2022 (393 decese față de 460 decese)”, a declarat Bogdan Tufeanu, purtător de cuvânt al DRS.

Sursa citată mai arată că, în urma agregării fenomenelor de natalitate şi mortalitate din prima lună a toamnei 2023, s-a înregistrat un spor natural negativ de 126 persoane, inferior față de cel înregistrat în luna septembrie 2022 (-202 persoane).

Sursă foto: expressdebanat.ro

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți