16.2 C
Slatina
sâmbătă,4 mai,2024

Ultimele Articole

Dotări noi în parcul auto al Jandarmeriei Olt. CJ a achiziționat trei autoturisme Duster printr-un proiect pe fonduri europene

- Advertisement -

Inspectoratul de Jandarmi Olt a fost dotat recent cu trei autoturisme Dacia Duster, grație unui proiect implementat de Consiliul Județean Olt. Anunțul a fost făcut de reprezentanții celei mai importante instituții administrative din județ, investiția fiind realizată prin proiectul „Investiții comune în domeniul situațiilor de urgență pentru Consiliul Județean Olt şi Primăria Dolna Mitropolia”.

„Proiectul a primit finanțare prin Programul INTERREG V A România – Bulgaria și a prevăzut investiția a peste 400.000 de euro în infrastructura de urgență a județului nostru. Au fost, astfel, achiziționate, în cadrul acestui obiectiv, pe lângă cele trei Dustere și trei ATV-uri pentru Inspectoratul Județean de Jandarmi Olt, dar și un Ford Ranger și o autoutilitară pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență Olt”, se arată într-un comunicat remis de CJ Olt.

Potrivit sursei citate, contribuția acestor echipamente va întări capacitatea noastră de a asigura ordinea și siguranța publică în județ și se alătură altor investiții pe care Consiliul Județean le-a realizat, atât din bugetul propriu, cât mai ales din atragerea fondurilor europene, pentru îmbunătățirea bazei operaționale și creșterea capacității de intervenție în județ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți