1.2 C
Slatina
luni,25 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

CJ Olt a reușit să acceseze fonduri prin Programul „Anghel Saligny” pentru reabilitarea a încă două drumuri județene

- Advertisement -

Consiliul Județean Olt a reușit să obțină noi resurse financiare nerambursabile, pentru modernizarea a încă două drumuri județene, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. În acest sens, în cursul zilei de marți, 5 decembrie 2023, Marius Oprescu, președintele CJ, a fost prezent la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, pentru a semna contractele de finanțare pentru realizarea celor două proiecte.

Potrivit reprezentanților celei mai importante instituții administrative din județul Olt, CJ a accesat fonduri prin „Anghel Saligny” pentru reabilitarea Drumului Județean 643 Bobu (sat al comunei Osica de Jos) – Voineasa – Balș, fiind vorba de o distanță de 25,2 kilometri, și DJ 703 C comuna Poboru, sat Cornățelu – Cungrea – comuna Verguleasa, sat Poganu, pe o distanță de 11,6 kilometri.

În total, autoritățile județene au accesat peste 140 milioane de lei, prin Programul „Anghel Saligny”, pentru modernizarea a peste 42 de kilometri de drum județean.

„Reamintim faptul că, în luna septembrie, în cadrul aceluiași program guvernamental, a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 546 C Potcoava – Perieți – 6,011 kilometri. Consiliul Județean Olt reușește astfel, în cadrul Programului Național «Anghel Saligny», să atragă peste 140 de milioane lei, pentru reabilitarea a peste 42 de km de drum județean”, au transmis reprezentanții CJ.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți