18.1 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Criminalul de la Slătioara, reținut. Parchetul Olt: Decapitarea cadavrului și tăierea mâinii drepte cu toporul s-au putut produce, cel mai probabil, după ce victima a murit

- Advertisement -

Crima oribilă ce a avut loc la Slătioara, în clădirea părăsită une au funcționa fostele băi comunale din localitate, situate în spatele unui supermarket, a șocat întreaga comunitate, și nu numai. Un bărbat de 70 de ani, din comună, cunoscut ca și o al străzii, a avut un conflict spontan cu un bărbat de 50 de ani, în urma acestuia bătrânul a decapitat și tăiat mâna dreaptă victimei cu un topor, pe care apoi le-a aruncat într-un WC. Criminalul a fost reținut și va fi prezentat joi, 7 decembrie 2023, magistraților Tribunalului Olt cu propunerea de arestare preventivă, iar procurorii Parchetului Olt au stabilit că este posibil ca după ce a comis fapta autorul să-i fi tăiat capul și mâna victimei de care s-a descotorosit mai apoi.

Ucigașul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Olt, fiind acuzat de omor calificat.

„În urma probatoriului administrat, la data de 7 decembrie, procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul de 70 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând a fi prezentat Tribunalului Olt cu măsuri legale, în cursul zilei de 7 decembrie”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ.

Procurorii olteni au explicat în detaliu ce s-a întâmplat între autor și victima, crima având loc în Ajunul Sărbătorii Sfântului Nicolae.

„În cursul zilei de 6 decembrie 2023, lucrătorii de poliţie din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au efectuat cercetarea la faţa locului și activităţi investigative, urmare unui apel 112 făcut de către o angajată a unui supermarket din comuna Slătioara, județul Olt, cu privire la faptul că în spatele magazinului a observat cadavrul unui bărbat, dezbrăcat, ce prezintă urme de violență. Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a constatat că într-o locuință socială aparţinând primăriei localităţii, a fost găsit cadavrul unui bărbat decapitat, cu detaşarea braţului drept, prezentând multiple echimoze și plăgi contuze la nivelul toracelui. La o distanţă de 15 metri, într-o hazna, a fost găsit capul și braţul cadavrului cu multiple urme de violenţă. Cadavrul a fost identificat în persoana numitului S. M., în vârstă de 50 de ani, din comuna Slătioara. În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că în ziua de 5 decembrie 2023, victima a consumat alcool cu numitul I. T. de 70 de ani, după care s-au deplasat la locuinţa acestuia din urmă, aparţinând primăriei, iar aici a izbucnit un conflict fizic între ei. I. T. a luat un topor cu care i-a aplicat victimei multiple lovituri la nivelul capului și toracelui, provocând-i decesul”, se arată în comunicatul de presă remis de procurorii Parchetului Olt.

Potrivit aceleiași surse, criminalul a încercat, ulterior, să se debaraseze de cadavru.

„În acest sens, i-a secţionat cu lama toporului capul la nivel cervical, precum și brațul drept pe care le-a aruncat într-o hazna aflată în apropiere. În urma efectuării necropsiei cadavrului s-a constat că moartea numitului S. M. a fost violentă șa fost cauzată de un politraumatism cranio-cerebral grav (fractură craniană cu înfundare, hemoragie și contuzie cerebrală) și traumatism toracic grav (fracturi de stern, costale bilaterale). Leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce în condiţiile unei heteroagresiuni, prin lovire cu corpuri dure, posibil topor și compresiune între planuri dure. Decapitarea cadavrului și detaşarea membrului superior drept s-au putut produce cel mai probabil postmortem. În urma probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus măsura reținerii față de inculpatul I. T. pentru comiterea infracţiunii de omor calificat (…) şi profanare de cadavre sau morminte (…). Reţinându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, în cursul zilei de 7 decembrie 2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt vor solicita judecătorului de drepturi și libertăţi arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile”, mai spun anchetatorii olteni.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți