14.1 C
Slatina
vineri,3 mai,2024

Ultimele Articole

Tânără de 18 ani, din comuna Spineni, ademenită de un doljean prin metoda „Loverboy”. Făptașul a fost reținut

- Advertisement -

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Craiova au reținut în seara zilei de vineri, 8 decembrie, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Vela, județul Dolj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate, lovirea sau alte violențe, șantaj, viol și furt. El este acuzat că începând cu luna noiembrie și până în prezent a ademenit două tinere, dintre care una din comuna olteană Spineni, prin meteoda „Loverboy”, acestea fiind induse în eroare cu privire la situația sa materială, dar și cea profesională. Iar pentru a păstra controlul asupra victimelor, tânărul doljean le-a sechestrat, le-a bătut și chiar le-a luat telefoanele mobile pentru a nu mai putea comunica cu nimeni din exterior.

Autorul faptelor a fost identificat vineri pe o stradă din Craiova.

„În fapt, tânărul este bănuit că în perioada noiembrie – decembrie 2023, folosindu-se de rețelele de socializare și prin aplicarea metodei «loverboy», ar fi stabilit relații de prietenie cu două tinere, una dintre acestea în vârstă de 20 de ani, din comuna Țuglui, județul Dolj, iar cea de-a doua de 18 ani, din comuna Spineni, județul Olt, inducându-le în eroare cu privire la situația sa materială și profesională. Ulterior, bănuitul, pentru a păstra controlul asupra victimelor, ar fi exercitat acțiuni fizice și psihice asupra acestora, inclusiv prin însușirea mijloacelor electronice se comunicare pe care acestea le dețineau. În cauză, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost fost desfășurat un complex de activități investigativ-operative, tânărul fiind identificat în cursul zilei de 8 decembrie, pe o stradă din municipiul Craiova, acesta fiind condus la audieri”, a declarat inspector principal Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Sursa citată a mai spus că, în urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea tânărului, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate, lovirea sau alte violențe, șantaj, viol și furt, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj. În cursul zilei de sâmbătă, 9 decembrie, doljeanul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

În această cauză, activitățile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul mai multor structuri ale inspectoratelor de poliție județene Dolj și Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți