24.1 C
Slatina
marți,7 mai,2024

Ultimele Articole

Martirii Revoluției din 1989, comemorați vineri la Slatina

- Advertisement -

22 decembrie este ziua în care anual, în municipiul Slatina, sunt comemoraţi eroii martiri căzuţi la Revoluţia din Decembrie ’89, în memoria locuitorilor judeţului Olt care au murit atunci fiind ridicată o troiță pe platoul din fața Casei de Cultură a Tineretului.

2023 este anul în care s-au împlinit 34 de ani de la victoria împotriva comunismului, activităţile dedicate acestui eveniment urmând a avea loc în dimineața zilei de vineri, în intervalul orar 09:50 – 11:30, la Troiţa Eroilor Revoluţiei din Slatina.

La manifestări sunt așteptate să participe oficialități locale şi judeţene, iar după ce se va da onorul gărzii de onoare este programată o scurtă slujbă de comemorare a eroilor olteni de la Revoluția de acum mai bine de trei decenii, ținută de un sobor de preoți al Episcopiei Slatinei și Romanaților, pentru ca mai apoi autorităţile să depună coroane de flori la troiţa restaurată în anul 2016, pentru a-i omagia pe aceștia.

Activitățile dedicate zilei de 22 decembrie se vor încheia la Slatina cu defilarea gărzii de onoare, pe cântecele patriotice interpretate instrumental de membrii Fanfarei de Estradă Lyra Band a Primăriei municipiului Slatina.

Potrivit datelor de pe placa comemorativă a troiţei din faţa Casei de Cultură a Tineretului Slatina, la Revoluția de acum 33 de ani şi-au pierdut viaţa şi 11 locuitori ai județului Olt: sublocotenent Ion Argherie din Rotunda, maior Andrei Burcea din Caracal, Adrian Călin din Vlădila, sublocotenent Nicolae Ciobanu din Tufeni, Silviu Motohan din Traian, sublocotenent Victor Olaru din Pârşcoveni, sublocotenent Daniel Gh. Popa din Comani – Drăgăneşti Olt, Gheorghe Ioan Radu din Slătioara, Ion Sasu din Slatina, sublocotenent Iancu Sîrbulescu din Obârşia şi Doru Surghe din Vişina.

FOTO: Arhivă

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți