10.2 C
Slatina
sâmbătă,4 mai,2024

Ultimele Articole

Sute de forțe de ordine vor fi la datorie în Olt, în zilele de Crăciun

- Advertisement -

În contextul minivacanței din perioada 22 – 26 decembrie 2023, sute de polițiști Inspectoratului de Poliție Județean Olt acționează pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de aceste zile. Jandarmii, pompierii, dar și polițiștii de frontieră se vor afla și ei în misiuni în următoarele zile, inclusiv în cele două zile ale Crăciunului.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în această perioadă, zilnic, peste 200 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, dar și din cadrul altor structuri de poliție, vor acționa și vor desfășura activități specifice, în sistem integrat, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror situații de risc.

Aproximativ 80 de patrule de siguranță publică vor acționa în fiecare zi pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. De asemenea, pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile publice din întreg județul Olt, fiind folosite aparatele radar, aparatele etilotest, precum și aparatele DrugTest, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație.

„În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ

Pentru sărbători în liniște și siguranță, poliţiştii olteni recomandă

• În zonele aglomerate fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!

• Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!

• Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!

• În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment!

• În mijloacele de transport în comun, ţineţi-vă bagajele în braţe; o geantă purtată pe umăr reprezintă o tentație pentru hoţi!

• Buzunarul de la spatele pantalonului este vulnerabil la urcarea şi coborârea în mijlocul de transport în comun; prin urmare, ţineţi-vă portmoneul şi actele într-un buzunar interior al vestimentaţiei!

• De asemenea, pentru a preveni furturile din autoturisme, asigurați portierele atunci când parcați!

• Nu lăsați în autoturism obiecte personale şi nici actele autoturismului, pentru că acestea pot fi sustrase și folosite, ulterior, de infractori!

• Evitaţi pe cât posibil locurile izolate sau neiluminate.

Sfaturi și recomandări pentru participanții la trafic

• Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

• Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

• Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

• Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

• Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

Și jandarmii sunt la datorie în minivacanță

Jandarmii olteni vor fi și ei alături de cetățeni, pe parcursul acestor zile libere prilejuite de sărbătoarea Nașterii Domnului, prin asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, numărul efectivelor prezente în teren a fost suplimentat în această perioadă.

„Jandarmii vor acorda o atenție deosebită locurilor aglomerate, pentru a preveni și combate săvârșirea faptelor antisociale. Totodată, verificarea cu strictețe a respectării legislației referitoare la regimul materialelor pirotehnice este unul dintre obiectivele prioritare la nivelul Jandarmeriei Olt. Reamintim că deținerea, comercializarea și folosirea neautorizată a oricăror astfel de materiale este interzisă. Recomandăm cetățenilor: să evite implicarea în conflicte de orice natură; să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă 112, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale. Suntem pregătiți să intervenim în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor!”, a spus căpitan Simona Floricel, în cadrul conferinței de presă susținută joi, 21 decembrie, în sala de ședințe a IPJ.

Peste o sută de pompieri se vor afla zilnic în dispozitiv

În minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Crăciunului, pompierii olteni sunt, de asemenea, pregătiți să acționeze, cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare pentru stingerea incendiilor, acordarea ajutorului medical de urgență și salvarea persoanelor din medii ostile vieții. Peste 100 de pompieri olteni se vor afla zilnic în dispozitiv, alături de cei care au nevoie de ajutorul lor.

„Pe întreaga perioadă a sezonului rece, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, inspectorii de prevenire vor desfășura acțiuni de control și verificare la unități de alimentație publică, spații comerciale, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești. Pentru ca sărbătorile de iarnă să rămână un prilej de bucurie pentru întreaga familie, este necesar să respectăm toate măsurile preventive pentru siguranța noastră și a celor din jur. În acest sens, reamintim principalele măsuri pe care cetățenii trebuie să le respecte în această perioadă: amplasați bradul la o distanță corespunzătoare față de sursele de căldură și astfel încât să nu blocheze căile de acces și evacuare; nu folosiți instalații cu improvizații și nu le lăsați în funcțiune atunci când plecați de acasă; nu aprindeți lumânări sau artificii în brad; nu suprasolicitați instalația electrică, prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice; nu lăsați sobele cu focul aprins atunci când nu este nimeni în locuință sau înainte de culcare; supravegheați permanent copiii astfel încât aceștia să nu aibă acces la instalații electrice, petarde, artificii ori alte obiecte artizanale. Ne dorim să ne bucurăm împreună de aceste zile, fără evenimente care să vă pună viața în pericol!”, a transmis sergent major Maria Alina Oprea, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți