18.1 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Pompierii de la ISU Olt au intervenit la un accident grav produs în localitatea vâlceană Drăgoești. O femeie a murit, șoferul vinovat fiind un oltean de 76 de ani

- Advertisement -

Pompierii militari vâlceni și olteni au fost solicitați, în cursul după-amiezii zilei de joi, 28 decembrie 2023, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și de prim ajutor, la un accident rutier produs în localitatea Drăgoești. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentelor de Pompieri Drăgășani și Slatina (ISU Olt) și a Punctului de Lucru Dobroteasa (ISU Olt), cu două autospeciale de descarcerare, două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și trei ambulanțe aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

Potrivit căpitanului Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt, din cadrul inspectoratului oltean au acționat o autospecială pentru intervenție și descarcerare de la punct de lucru Dobroteasa, o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD de la Detașamentul Slatina.

Un singur autoturism a fost implicat în evenimentul rutier, iar o persoană a decedat. A fost nevoie inclusiv de intervenția paramedicilor de pe un elicopter SMURD.

„Forțele ISU ajunse la fața locului au constatat că în evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, care a lovit un cap de pod. În urma accidentului au rezultat patru victime, dintre care trei au fost încarcerate. Echipajele operative au acționat cu celeritate pentru extragerea victimelor din autoturism, pe care le-au predat, două în stare foarte gravă și alte două conștiente și cooperante, echipajelor SAJ. S-a solicitat elicopter SMURD pentru a prelua o victimă aflată în stare foarte gravă. Din nefericire, victima aflată în stop cardio-respirator a fost declarată decedată, iar celelalte trei victime au fost transportate la spital, două de către ambulanțele SAJ și SMURD, iar una a fost preluată de elicopterul SMURD. Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.

Vinovat de producerea accidentului de circulație ar fi un bărbat de 76 de ani, din județul Olt, care a pierdut controlul volanului și a lovit capul de pod Drăgoeşti.

Politiștii din cadrul municipiului Drăgășani au fost sesizați cu privire la producerea evenimentului rutier, iar din verificările preliminare efectuate s-a stabilit că olteanul, în timp ce conducea mașina pe Drumul Județean 678, în localitatea vâlceană Drăgoești, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind capul de pod.

„Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea a patru persoane, respectiv trei au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar o femeie de 54 de ani, pasageră în autoturism, a fost preluată de elicopterul SMURD. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Ulterior, polițiștii vâlceni au anunțat că o femeie, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Drăgășani, pasageră spate dreapta în autoturism, este victima accidentului care a murit.

Sursă foto și video: Martor

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți