16.2 C
Slatina
marți,30 aprilie,2024

Ultimele Articole

Salariul oltenilor a crescut cu 23,3 la sută în octombrie, față de aceeași perioadă a anului trecut

- Advertisement -

Salariul mediu net al unui angajat din județ a fost de 4.305 lei în luna octombrie a anului 2023 şi a crescut cu 23,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a fost de 3.491 lei, anunţă reprezentanţii Direcţiei Regionale de Statistică. Asfel, Oltul este pe locul 10 în clasamentul județelor României ordonate descrescător. Câştigul salarial al unui oltean a fost în creştere cu 4,8 la sută şi faţă de luna septembrie, atunci acesta fiind de 4.108 lei.

Cei mai mulţi bani se câştigă, în continuare, în domeniul industrie și construcții.

„Pe sectoare ale economiei, comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit a crescut cu 5,2% (3.596 lei faţă de 3.419 lei), în industrie şi construcţii creșterea a fost de 3,7% (4.354 lei faţă de 4.200 lei), iar în sectorul servicii creșterea a reprezentat 5,9% (4.326 lei față de 4.084 lei)”, precizează statisticienii olteni.

Aşa cum o arată şi cifrele DRS Olt, în luna octombrie a acestui an cel mai mare salariu l-au primit angajaţii din domeniul industrie şi construcţii, acesta fiind de 4.354 lei.

Totodată, în a doua lună a toamnei 2023 şi efectivul salariaţilor din judeţ a fost în creştere. Numărul angajaţilor a fost de 77.684 persoane, mai mare cu 783 persoane faţă de aceeaşi lună a anului 2022, când numărul acestora a fost de 76.901. Din totalul salariaţilor înregistrat la nivel naţional, efectivul judeţului Olt reprezintă o pondere de 1,4 la sută.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți