15.2 C
Slatina
marți,30 aprilie,2024

Ultimele Articole

Tânăr din Grojdibodu, implicat într-un accident produs la Dăbuleni. Era băut și a intrat cu mașina într-un autoturism ce circula pe o stradă din oraș

- Advertisement -

Accident de circulație, în seara zilei de joi, 25 ianuarie, ora 22:35, pe o stradă din localitatea doljeană Dăbuleni. Un tânăr de 24 de ani, originar din comuna olteană Grăjdibodu, a intrat cu autoturismul pe care îl conducea într-o mașină ce circula regulamentar pe strada Unirii și era condus regulamentar de un localnic. Oamenii legii au stabilit că șoferul oltean era în stare avansată de ebrietate în momentul în care a provocat evenimentul.

Cel care i-a anunțat pe polițiști a fost chiar conducătorul autoturismului acroșat de mașina condusă de tânărul din Grojdibodu.

„Polițiști din cadrul Poliției Orașului Dăbuleni au fost sesizați de către un bărbat, din orașul Dăbuleni, cu privire la faptul că, autoturismul cu care se deplasa pe strada Unirii a fost acroșat de un alt autoturism. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că un tânăr de 24 de ani, din comuna Grojdibodu, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, la ieșirea din oraşul Dăbuleni, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu autoturismul apelantului. Tânărul din județul Olt a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice”, a declarat inspector principal Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Dolj.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți