18.1 C
Slatina
luni,6 mai,2024

Ultimele Articole

Un teleormănean băut bine a intrat cu autoturismul pe care îl conducea într-o mașină parcată pe un drum din Sprâncenata

- Advertisement -

Eveniment rutier în seara zilei de 25 ianuarie 2024, în jurul orei 20:00, pe un drum din comuna Sprâncenata. Într-o stare avansată de ebrietate, având în vedere că în urma testării cu aparatul alcooltest s-a stabilit că avea o alcoolemie de peste un miligram pe litru alcool pur în aerul expirat, un șofer din Teleorman a intrat cu autoturismul pe care îl conduce într-o mașină ce era parcată pe raza localității oltene. 

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea accidentului de circulație, iar la fața locului, pentru cercetări, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Secției de Poliție Rurală 7 Dăneasa.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din comuna Beciu, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 546, în comuna Sprâncenata, județul Olt, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce se afla staționat în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,31 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Caracal în vederea prelevării mostrelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al IPJ.

Polițiștii au întocmit pe numele șoferului teleormănean un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți