5.2 C
Slatina
vineri,22 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

Tineri din Ipotești, cercetați penal după ce au tăiat ilegal mai mulți arbori de pe fondul forestier al comunei și i-au transportat cu două căruțe

- Advertisement -

Polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Coteana au depistat marți, 30 ianuarie 2024, doi tineri, în vârstă de 28, respectiv 18 ani, ambii din comuna olteană Ipotești, în timp ce transportau material lemnos cu două atelaje hipo, pe un drum agricol din localitate fără a deține documente legale de proveniență.

Oamenii legii au stabilit că aceștia au tăiat peste 20 de arbori de specii diferite, printre care anin și salcie, de pe fondul forestier al comunei Ipotești pe care i-au pus în două căruțe, apoi au plecat și au fost prinși.

„În urma verificărilor efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că, în aceeași zi, cei doi tineri ar fi tăiat fără drept mai mulți arbori de diferite specii, de pe fondul forestier al comunei Ipotești, pe care i-ar fi sustras cu două atelaje hipo. Pentru continuarea cercetărilor, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor bunurile folosite la comiterea infracțiunilor, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată și lăsată in custodia Ocolului Silvic Drăgănești Olt”, a declarat subinspector Cosmin Lupu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și sustragere de material lemnos.

Sursă foto: Amator

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți