12.2 C
Slatina
joi,2 mai,2024

Ultimele Articole

Patru persoane au ajuns la spital după ce autoturismul în care erau a lovit o mașină parcată și s-a răsturnat pe o stradă din Bârza

- Advertisement -

Accident de circulație în după-amiaza zilei de sâmbătă, 3 februarie 2024, în jurul orei 17:00, pe strada Teilor, din comuna Bârza. Patru persoane au ajuns la spital după ce autoturismul în care erau a lovit o mașină parcată, apoi s-a răsturnat pe carosabil, oprindu-se pe plafon.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea evenimentului rutier, la fața locului deplasându-se, pentru cercetări, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Balș.

Un tânăr de 19 ani era la volanul vehicului care s-a răsturnat în mijlocul drumului.

Sursă foto: Martor

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Bârza, în timp ce conducea un autoturism pe strada Teilor, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi acroșat un autoturism staționat și s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și trei pasageri (toți aflați în mașina răsturnată n.r.) au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul orășenesc Balș. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți